x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rezerve chinuite

Rezerve chinuite

de Mihai Igirosanu    |    29 Oct 2010   •   00:00
Rezerve chinuite
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/ Intact Images

În prezenţa a doar circa 1.500 de su­por­teri, Steaua a învins Sportul Stu­den­ţesc, cu 4-2, după loviturile de de­partajare, obţinând calificarea în sfer­turile Cupei României. Dorind să-şi menajeze titularii în vederea me­ciului de la Bistriţa, din Liga 1, an­trenorul Marius Lăcătuş a folosit o echipă lipsită de aportul majorităţii ti­tu­larilor.



Roş-albaştrii s-au întrecut în ratări, a fost condusă, dar s-a ca­lificat graţie execuţiilor hilare ale penalty-urilor de către „vedetele" Sportului, Tiberiu Bălan şi Dacian Varga. „La prima apariţie periculoasă în careul nostru a Sportului, am şi pri­mit gol. Ne-am creat multe ocazii, dar n-am avut soluţia cea mai bună la fi­nalizare. Trebuie apreciat efortul ju­cătorilor şi dăruirea lor, chiar dacă am obţinut calificarea doar la penalty-uri. Lipsa omogenităţii s-a văzut în unele momente ale jocului.

Am me­na­jat jucători şi din cauza oboselii, dar şi a unor probleme medicale. Ne do­rim enorm să câştigăm un trofeu, la prima vedere e cel mai uşor să a­jungi în Liga Europa din Cupă, mai sunt doar câteva meciuri", a declarat după meci Marius Lăcătuş. La rândul său, unul dintre jucătorii din cauza căruia „studenţii" au picat la exa­menul penalty-urilor, Dacian Varga a spus: „La penalty-uri ce poate să fie decât ghinionĂ! Dar nu sunt su­părat, am jucat mult mai bine decât data trecută sau decât în alte meciuri. Sper să ne revenim şi în campionat. Le urez baftă în continuare steliştilor şi din partea mea să câştige şi Cupa", a spus Varga.


Gigi, mielul şi tv-ul
Din ciclul „nici o zi fără inepţiile lui Gigi Becali (foto)", azi vă dez­vă­luim cum a explicat ieri creditorul trupei din Ghencea plecarea la pauza ameciului de aseară. „Nu eram supărat, nu de asta am plecat. Am tăiat un miel, şi când mi-a spus nevasta mea că e gata mâncarea, a făcut-o mama, varză cu miel, am plecat. Îmi era foame. Nu aveam de ce să fiu supărat. Măcar să fie 1-0 tot timpul şi să călărim adversarul cum am făcut-o cu Sportul. Am văzut fi­na­lul la televizor. Am un televizor mare, s-a văzut şi mai frumos".

×
Subiecte în articol: cupa romaniei