x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern România ar putea găzdui meciuri de la turneul final Euro 2020! Ce şanse avem?

România ar putea găzdui meciuri de la turneul final Euro 2020! Ce şanse avem?

16 Mai 2013   •   22:07
România ar putea găzdui meciuri de la turneul final Euro 2020! Ce şanse avem?

Preşedintele FRF a dezvăluit că este foarte implicat în procesul candidaturii ţării noastre la găzduirea de meciuri ale turneului final Euro 2020, dar solicită sprijinul clasei politice.

"Eu mă implic foarte tare şi sper ca şi autorităţile din Bucureşti şi politicul să înţeleagă că 2020 reprezintă o oportunitate mare pentru România. Trebuie să facă investiţii importante în infrastructură, care să rămână oamenilor din această ţară. Putem organiza Campionatul European din 2020, Bucureştiul poate să fie unul dintre cele 13 oraşe în care se vor organiza patru meciuri", a anunţat Mircea Sandu.

UEFA a decis la începutul anului ca, pentru prima data în istorie, un campionat european, cel din 2020, să fie organizat de 13 oraşe din tot atâtea ţări europene.

Arena Naţională ar putea fi gazda celor patru partide ale EURO 2020, mai ales că FRF a primit felicitări unanime pentru organizarea, anul trecut, a finalei Europa League.


×
Subiecte în articol: arena nationala euro 2020 mircea sandu