Aceasta are menirea de a ţine în viaţă echipa ialomiţeană până la finalul stagiunii în curs, astfel încât patronul Dumitru Bucşaru să nu fie nevoit să returneze o mare parte din banii primiţi de la LPF din drepturile tv.
Astfel, în funcţia de antrenor principal al echipei a fost instalat "şomerul" Marian Pană, fostul tehnician al Universităţii Cluj, iar lotul a fost şi el deja completat cu jucători luaţi sub formă de împrumut, de unde s-a putut.
Procedura nu este însă una nouă, Unirea apelând la ea şi în tur, când nu mai puţin de şapte titulari de drept, este vorba de Apostol, Galamaz, Ricardo, Brandan, Bilaşco, Marinescu şi Onofraş, au plecat, în bloc, la Steaua. Singurii jucători experimentaţi din lotul de azi al Unirii sunt Iulian Apostol, revenit de la Steaua, portarul Cernea, ex-dinamovistul Blay, Rusescu şi Pădureţu. Plus Epaminonda Nicu, aflat la Unirea încă de pe vremea când era în liga a treia. În primul meci oficial din 2011, Unirea va juca vineri, în Giuleşti, cu Rapid.
Citește pe Antena3.ro

