Remarcata in prima etapa a grupelor din Europa League prin egalul (2-2) scos pe terenul lui Lazio, FC Vaslui are ocazia maine seara sa devina una dintre favoritele grupei D la calificarea in primavara, in '16'-imile competitiei. Astfel, in cazul in care echipa pregatita de Viorel Hizo va cuceri toate cele trei puncte, aceasta isi va pastra cel putin locul doi pana in runda urmatoare, in timp ce elvetienii de la FC Zürich s-ar putea considera aproape eliminati, ramanand pe ultimul loc in clasament, cu zero puncte.
'Daca o sa castigam joi, va fi o primavara de vis. Daca insa nu-i vom bate pe elvetieni, atunci nu vom mai avea sanse sa mergem mai departe, realist vorbind. O victorie la Piatra-Neamt ar fi un cadou frumos pentru ziua mea, dupa ce echipa mi-a mai facut unul in avanpremiera duminica, in campionat, cu Vointa Sibiu. Oricum, ne dorim o ploaie, care face mai mult decat doua sau trei victorii la un loc', a spus Porumboiu, care si-a sarbatorit ieri ziua de nastere, implinind 61 de ani.
Paradoxal, patronul vasluienilor este contrazis tocmai de presedintele executiv al clubului sau, fostul arbitru Constantin Zotta: 'Daca nu castigam cu FC Zürich, nu inseamna ca nu mai avem sanse de calificare. Antrenorul nostru secund, Dorin Zotinca, a urmarit din tribune ultimul lor meci din campionat, cu Young Boys Berna. Chiar daca au luat bataie pe teren propriu, oaspetii nostri de joi sunt o echipa robusta, masiva si foarte bine asezata tactic in teren'. Duminica, FC Zürich a pierdut acasa cu 1-2 (0-1), meciul cu formatia din Berna, in conditiile in care a evoluat din cel de-al doilea minut al reprizei secunde cu un om in minus. Pentru adversarii de maine seara ai lui Wesley&Co. a marcat Nikci, in minutul 51.
La partida de la Piatra-Neamt sunt asteptati aproximativ 10.000 de suporteri. Toti cei care au luat parte la meciul cu Vointa Sibiu si-au putut cumpara bilete cu reducere 75%, la pret de 10 RON, in timp ce pretul normal al tichetelor este de 40 RON.
Rapid a vandut toate biletele
Toate biletele scoase la vanzare de Rapid pentru meciul de joi seara, de pe Arena Nationala, cu PSV Eindhoven, au fost epuizate inca de luni seara, astfel ca oficialii gruparii giulestene intentionau sa inchirieze si cel de-al doilea inel al stadionului, urmand ca tichetele de acces sa fie vandute in cursul acestei zile, la un pret care ieri inca nu fusese stabilit. In alta ordine de idei, unul dintre adversarii de maine seara ai rapidistilor, olandezul Dries Mertens, a declarat ieri ca vrea sa marcheze la Bucuresti, iar golul sa i-l dedice fostului sau coleg de la FC Utrecht, Mihai Nesu. Acelasi atacant i-a dedicat 'Bichonului' in weekend-ul trecut toate cele patru goluri marcate contra lui Roda Kerkrade, invinsa de PSV cu 7-1.