x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Antrenorul Unai Emery: ''PSG are nevoie de mai mult respect în Europa''

Antrenorul Unai Emery: ''PSG are nevoie de mai mult respect în Europa''

11 Mar 2017   •   19:20
Antrenorul Unai Emery: ''PSG are nevoie de mai mult respect în Europa''

''PSG are nevoie de mai mult respect în Europa'', a declarat sâmbătă antrenorul echipei pariziene, Unai Emery, referindu-se mai voalat la deciziile de arbitraj, pe care le regretă, din istoricul 6-1 suferit în faţa Barcelonei, pe Nou Camp, în Liga Campionilor. 

''Nu vreau să spun mai mult, însă când vezi meciul este clar'', a adăugat tehnicianul basc în faţa presei. Mai devreme, în intervenţia sa, prima publică de la eşecul de miercuri seară, el a evocat ''decizii la care noi nu puteam face nimic''. 

Preşedintele clubului francez, Nassel Al-Khelaifi, a fost mult mai direct în Le Parisien: ''Nu putem fi împiedicaţi să ne gândim că acest meci (de la Barcelona) ar fi putut fi diferit cu un arbitraj mai clarvăzător'', citează Agerpres.

''Toată lumea a văzut cel puţin penalty-ul (neacordat) asupra lui Di Maria, care ne-ar fi permis să revenim la 3-2 (...). Fără să uităm că nu a fost penalty la Suarez'', a precizat Nasser Al-Khelaifi.

×