Fostul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat pentru un post de radio italian că Napoli poate profita de problemele din defensiva lentă a formaţiei din Bulevardul Ghencea în meciul de joi, din etapa a doua a grupei K din Liga Europa.
"Steaua a schimbat antrenorul de trei ori până acum, nu există stabilitate pe bancă, e greu să lucrezi cu Gigi Becali, care se implică în problemele tehnice. Stancu e cu siguranţă cel mai bun jucător al lor, talentat, rapid şi tehnic. Joacă mai retras un pic, dar poate evolua şi ca vârf împins. Atmosfera în rândul fanilor e mai puţin entuziastă acum, din cauza rezultatelor nu foarte bune, dar Napoli e o echipă care atrage. Cu Lavezzi, Hamsik şi Cavani, Napoli poate profita de problemele din defensiva Stelei. Abrudan şi Geraldo sunt foarte înalţi şi lenţi", a spus Bergodi.
Steaua va întâlni pe Napoli în grupa K a Ligii Europa în etapele a II-a şi a VI-a, joi, pe teren propriu, respectiv la 15 decembrie, în deplasare.