x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international “Bursucul” revine în Insulă

“Bursucul” revine în Insulă

17 Noi 2010   •   21:45
“Bursucul” revine în Insulă

138066-danpetrescu2.jpgAntrenorul lui Kuban Krasnodar, Dan Petrescu (foto), a început încă de pe acum să se pregătească pentru sezonul următor din prima ligă rusă. Pentru a fi gata înaintea dificilelor bătălii cu Zenit, CSKA Moscova, Rubin Kazan sau Spartak Moscova, “Bursucul” se va deplasa în această perioadă la Londra, chiar în fieful echipei unde a petrecut cinci ani glorioşi, Chelsea. Din dorinţa de a-şi îmbogăţi bagajul tehnico-tactic, Petrescu va asista la câteva dintre antrenamentele conduse de Carlo Ancelotti. Presa britanică nu a rămas indiferentă la revenirea lui Dan Petrescu pe Stamford Bridge. “Eroul lui Chelsea se întoarce să înveţe de la Carlo Ancelotti”, a scris Daily Motion. După ce va asista la antrenamentele lui Ancelotti, Dan Petrescu va merge şi în Spania, unde va urmări antrenamentele lui Jose Mourinho de la Real Madrid.

×