x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Când mingea nu vrea să intre în poartă

Când mingea nu vrea să intre în poartă

14 Mai 2011   •   17:15
Când mingea nu vrea să intre în poartă

Fotbalul sud-american ne oferă încă o ratare memorabilă, după cea pe care am văzut-o zilele trecute în Bolivia. De data aceasta, în Cupa Braziliei, în întâlnirea dintre Ceara şi Flamengo, când balonul a nimerit de două ori bara, respins mai întâi haotic de un fundaş al gazdelor şi apoi reluat din numai trei metri, cu poarta goală, de un atacant al oaspeţilor.

 

×
Subiecte în articol: video fotbal international