Selecţionerul Angliei, Fabio Capello, a recunoscut, luni, că "unul sau doi" dintre jucătorii săi au fost nemulţumiţi de metodele sale, însă i-a avertizat că au venit la Cupa Mondială pentru a juca fotbal, nu în vacanţă.
"Sunt probabil unul sau doi jucători nemulţumiţi, însă majoritatea este mulţumită. Un jucător nu contează în faţa celorlalţi. Important este grupul", a declarat Capello la BBC, a doua zi după criticile publice ale fundaşului central John Terry. "Nu suntem aici în vacanţă, ci să jucăm la Cupa Mondială", a avertizat italianul, cu două zile înainte de meciul cu Slovenia, decisiv pentru calificarea în optimi.
Afirmând că se exprimă în "numele jucătorilor", Terry şi-a declarat intenţia de a transmite doleanţele sale selecţionerului, în timpul unei reuniuni, duminică seară. Însă, conform surselor apropiate federaţiei, fundaşul ar fi tăcut. "Dacă vrea cineva să-mi vorbească, poate să o facă. Îi invit mereu pe jucători să se exprime. Însă nimeni nu a făcut acest lucru ieri", a declarat Capello.
Jucătorii voiau ca Fabio Capello să facă schimbări tactice, mai ales prin titularizarea lui Joe Cole. "Joe Cole este unul dintre cei 23 de jucători ai noştri. Dar când vorbim de jucător trebuie să-i respectăm şi pe cei care au jucat", a răspuns Capello.
În timp ce Terry a considerat "ofensatoare" o remarcă a italianului, conform căruia jucătorii săi "se tem", Capello a spus: "Este o problemă psihică. Când eşti supus unei presiuni puternice, uneori te lasă picioarele. Mi s-a întâmplat şi mie ca jucător. Însă cred că miercuri nu va fi o problemă".
Reprezentativa Angliei a obţinut două remize în Grupa C a Mondialului sud-african, 1-1 cu SUA şi 0-0 cu Algeria, şi va întâlni, miercuri, în ultimul meci naţionala Sloveniei.