x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Clasamentul UEFA Fair-Play: România, doar pe locul 40!

Clasamentul UEFA Fair-Play: România, doar pe locul 40!

18 Ian 2011   •   09:03
Clasamentul UEFA Fair-Play: România, doar pe locul 40!
Sursa foto: /Intact Images

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a dat publicităţii clasamentul fair-play intermediar valabil pentru sezonul 2010-2011. În timp ce primele trei poziţii sunt ocupate de Norvegia, Anglia şi Suedia, România se află de abia pe locul 40.

În acest clasament sunt luate în calcul meciurile disputate în perioada 1 mai - 30 decembrie 2010 şi va ţine cont şi de partidele care vor avea loc în competiţiile UEFA, între 1 mai 2010 şi 30 aprilie 2011, la nivel de echipe de club şi de naţionale.

Primele trei ţări din clasamentul final vor obţine câte un loc în primul tur preliminar al ediţiei 2011/2012 din Europa League, cu condiţia să aibă un coeficient de cel puţin 8,00 puncte.

Topul este întocmit în funcţie de o serie de criterii, printre care respectul faţă de adversari şi de arbitri, comportamentul oficialilor, dar şi cel al spectatorilor.

Federaţiile care vor ocupa primele trei locuri vor înscrie în primul tur preliminar din Europa League 2011/2012 echipa care a terminat pe locul întâi în clasamentul fair-play pe plan intern. Dacă formaţia respectivă este deja calificată în competiţiile europene, locul acesteia va fi luat de următoarea clasată în clasamentul fair-play al acelei ţări, şi aşa mai departe.

Este posibil chiar ca o echipă retrogradată în liga secundă să se califice în Europa League, graţie conduitei exemplare din campionatul intern.

×