x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international CM 2014. Argentina a învins Bosnia-Herţegovina cu 2-1, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia

CM 2014. Argentina a învins Bosnia-Herţegovina cu 2-1, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia

16 Iun 2014   •   08:48
CM 2014. Argentina a învins Bosnia-Herţegovina cu 2-1, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia

Echipa Argentinei a învins selecţionata Bosniei-Herţegovina cu scorul de 2-1 (1-0), duminică, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie).

Argentina s-a impus, nu fără emoţii, prin autogolul lui Sead Kolasinac (3) şi reuşita lui Leo Messi (65), golul de onoare al bosniacilor fiind semnat de Vedad Ibisevic (84).

Jucătorul lui Schalke, Kolasinac a marcat cel mai rapid autogol din istoria Cupei Mondiale (după 2 minute şi 8 secunde), devansându-l astfel pe Carlos Gamarra (2 minute 46 secunde) în 2006. Totodată, bosniacul a semnat al treilea autogol la turneul final din Brazilia, după cele ale lui Marcelo (Brazilia) şi Noel Valladares (Honduras).

Messi a devenit al doilea argentinian care marchează la Cupa Mondială la o distanţă de opt ani, după Diego Maradona (1986 şi 1994).

Următoarele meciuri din Grupa F vor avea loc pe 16 iunie, Iran - Nigeria, la Curitiba (22.00, ora României), şi pe 21 iunie, Argentina - Iran, la Belo Horizonte (19.00) şi Nigeria - Bosnia-Herţegovina, la Cuiaba (duminică 22 iunie, 01.00, în România).

Au evoluat echipele:

Argentina: 1. Sergio Romero - 3. Hugo Campagnaro (5. Fernando Gago, 46), 17. Federico Fernandez, 2. Ezequiel Garay - 4. Pablo Zabaleta, 14. Javier Mascherano, 16. Marcos Rojo - 11. Maxi Rodriguez (9. Gonzalo Higuain, 46), 7. Angel Di Maria - 10. Lionel Messi (căpitan), 20. Sergio Aguero (6. Lucas Biglia, 87). Selecţioner: Alejandro Sabella.

Rezerve neutilizate: 12. Agustin Orion, 21. Mariano Andujar - 8. Enzo Perez, 13. Augusto Fernandez, 15. Martin Demichelis, 18. Rodrigo Palacio, 19. Ricky Alvarez, 22. Ezequiel Lavezzi, 23. Jose Basanta.

Bosnia: 1. Asmir Begovic - 13. Mensur Mujdza (9. Vedad Ibisevic, 69), 3. Ermin Bicakcic, 4. Emir Spahic (căpitan), 5. Sead Kolasinac - 7. Muhamed Besic, 20. Izet Hajrovic (19. Edin Visca, 71) - 8. Miralem Pjanic, 10. Zvjezdan Misimovic (18. Haris Medunjanin, 74), 16. Senad Lulic - 11. Edin Dzeko. Selecţioner: Safet Susic.

Rezerve neutilizate: 12. Jasmin Fejzic, 22. Asmir Avdukic - 2. Avdija Vrsajevic, 6. Ognjen Vranjes, 14. Tino Sven Susic, 15. Toni Sunjic, 17. Senijad Ibricic, 21. Anel Hadzic, 23. Sejad Salihovic.

Arbitru: Joel Aguilar; arbitri asistenţi: William Torres, Juan Zumba (toţi din El Salvador); arbitru de rezervă: Djamel Haimoudi (Algeria)

Cartonaşe galbene: Rojo (25), Spahic (63).

×
Subiecte în articol: CM brazilia argentina bosnia