x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: "Sunt omul cel mai mândru de pe Pământ"

Cupa Mondiala 2018: "Sunt omul cel mai mândru de pe Pământ"

07 Iul 2018   •   10:35
Cupa Mondiala 2018: "Sunt omul cel mai mândru de pe Pământ"

Spaniolul Roberto Martinez, selecţionerul Belgiei, şi-a exprimat satisfacţia pentru victoria echipei sale în faţa Braziliei (2-1), vineri, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018, afirmând că "sunt omul cel mai mândru de pe Pământ". 

 

"Când joci împotriva Braziliei, trebuie să ai un avantaj tactic. Brazilia impune o barieră psihologică, joci împotriva culorilor galben şi verde, a celor cinci Cupe Mondiale...Trebuia să fim curajoşi pentru a schimba tactica la o Cupă Mondială, a fost un pariu şi jucătorii mei au crezut în el. Pentru că astăzi, nu tactica a contat, ci execuţia tacticii este cea care a făcut diferenţa. Trebuie spus că jucătorii mei au crezut în acest risc. Era clar, trebuia să fim compacţi, să oprim ameninţările lui Neymar, Coutinho, Paulinho, Marcelo sau William. Dar trebuia să fim şi noi ameninţători. Eden (Hazard) şi Lukaku (Romelu) ne-au adus asta", a spus selecţionerul. 

"Astăzi am fost curajoşi. Astăzi, cheia a fost mentalul. Sunt omul cel mai mândru de pe Pământ, întrucât în ciuda planului tactic foarte dur transmis jucătorilor mei, faptul că au crezut în el a fost incredibil", a adăugat Martinez. Reprezentativa Belgiei a învins echipa Braziliei cu scorul de 2-1 (2-0), vineri seara, la Kazan, şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, fază în care va înfrunta Franţa. 

''Diavolii roşii'' au făcut meciul perfect în faţa cvintuplei campioane mondiale, considerată principala favorită la titlu, şi s-au impus prin autogolul marcat de Fernandinho (13) şi reuşita lui Kevin De Bruyne (31), în timp ce pentru Selecao a înscris Renato Augusto (76). 

Brazilia, care a încheiat ediţia trecută pe locul 4, după 1-7 cu Germania în semifinale şi 0-3 cu Olanda în finala mică, se opreşte de data aceasta în sferturi. AGERPRES

×