Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mesajul de încurajare transmis de preşedintele american Barack Obama jucătorilor din naţionala de fotbal a SUA “Arătaţi din ce aluat suntem noi făcuţi!”, i-a înfuriat pe jurnaliştii din Germania. “Care noi? Mai degrabă se va arăta din ce aluat suntem făcuţi noi, germanii. Fiindcă următorii jucători, antrenori, consilieri sunt în întregime germani: Jermaine Jones, Timothy Chandler, Fabian Johnson, Julian Green, Jurgen Klinsmann şi Berti Vogts”, scriu cei de la Die Welt. În vizorul nemţilor este şi eroul partidei cu Ghana, John Brooks, născut şi crescut în Germania, care a apucat să debuteze pentru naţionala germană U-20 în 2012, ca un an mai târziu să treacă la americani. “Băiatul care vorbeşte mult mai bine germana decât engleza ar fi trebuit să declare după meci: sunt un berlinez, aşa cum a făcut-o Kennedy în 1961, în schimb el s-a mulţumit doar cu un 'Mi s-a îndeplinit un vis'. Aşa au ajuns mulţi jucători să îşi îndeplinească visul de a juca la mondial, însă nu pentru naţionala lor”, constată germanii.
De la Camoranesi la Pepe şi Deco
Primul pe listă este atacantul lui Atletico Madrid, Diego Costa, care nu demult a cântat cu patos imnul Braziliei, însă CM2014 l-a găsit în culorile Spaniei. Selecţionerul Braziliei, Luis Felipe Scolari, a acuzat în termeni duri FIFA fiindcă permite acest tip de mercenariat. “Scolari uită că, în perioada în care a fost selecţionerul Portugaliei, tocmai el i-a convins pe brazilienii Pepe şi Deco să dezerteze în favoarea sa”, amintesc jurnaliştii germani. În momentul intrării pe teren a lui Thiago Motta în tricoul Italiei, la partida cu Anglia, comentatorul german a exclamat: “El este brazilian, dar asta nu pare să creeze probleme la Roma pentru emiterea unui paşaport italian”. În tricoul Italiei, Mauro Camoranesi a devenit campion mondial în 2006. El a purtat mereu o bentiţă în culorile Argentinei. “Eu mă simt în continuare argentinian. Aici este vorba doar despre o chestiune de fotbal, nimic mai mult”, spunea el la acea vreme.
Totul a început cu Monti
Probabil că în cazul Motta, Sepp Blatter, preşedintele FIFA, a sunat la Roma şi a anunţat: ”Este al vostru. Facem ca la ediţia din 1934 cu Monti”. Luis Monti a fost primul star mondial care a schimbat fronturile. În 1930 a devenit campion mondial cu Argentina, dar patru ani mai târziu evolua deja în culorile Italiei. Propaganda dictatorului Mussolini era cea de a face o echipă puternică, chiar dacă asta însemna naturalizarea unor jucători. FIFA nu a văzut nici o problemă în faptul că patru internaţionali argentinieni şi unul brazilian au întărit echipa Italiei în 1934. “Sunt italieni din America de Sud. Noi doar i-am adus acasă”, susţineau oficialii Squadra Azzura. Pe Motta şi pe brazilienii din echipa Mexicului şi Croaţiei, Giovani dos Santos, respectiv Eduardo da Silva, nu pare să îi deranjeze acest aspect. Aşa s-a procedat şi în cazul lui Mazzola. El a marcat pentru Brazilia la turneul final din 1958, iar în 1962 a debutat sub numele de Altafini pentru italieni, la fel cum starurile fotbalului argentinian şi ungar, Alfredo di Stefano şi Ferenc Puskas, evoluau pentru Spania la începutul anilor 60.
Acesta este viitorul fotbalului
Cercetătorii în domeniul dezvoltării fotbalului sunt convinşi că în viitorul nu foarte îndepărtat din motive de marketing campionatul mondial se va transforma într-o reuniune a marilor fotbalişti de pe glob, indiferent dacă ţara lor de provenienţă se va califica la competiţia supremă. Nemţii îşi pun deja imaginaţia la contribuţie şi se întreabă ironic cum ar arăta Germania lui Arjen Robben. “Olandezul lui Bayern este un bun din patrimoniul german, vorbeşte cursiv germană, conduce maşină germană, are cont la o bancă germană, este deţinător al cupei şi al campionatului german, are chiar un ciobănesc german şi o eventuală amantă din Germania. Probabil că Blatter s-ar mulţumi şi cu atât”, comentează nemţii.
Exemple “negative”
Ei amintesc şi de marele absent al competiţiei, suedezul Zlatan Ibrahimovici.
“În curând nu va mai exista un mondial fără cei mai buni jucători. Asta nu îi va mai ajuta pe George Best şi Ryan Giggs, care şi-au sacrificat cariera evoluând pentru Irlanda de Nord şi Ţara Galilor. Ce valoare are un campionat mondial fără el, se întreba Ibrahimovici, care ar fi acceptat fără ezitare o propunere de a evolua pentru Franţa”, notează sursa citată.
Autocritici, dar amnezici
În final, nemţii îşi fac şi autocritica, dar cu măsură. “Acum câţiva ani l-am fi luat noi pe Zlatan, că doar eram bucuroşi să avem orice brazilian care nu era în pom dacă îl întrebai de arborele genealogic. Aşa am găsit strămoşi germani la brazilienii Paulo Rink şi Kevin Kuranyi. Despre Cacau nu trebuie să mai vorbim. El vorbeşte mai bine germana decât moderatorii de la posturile TV şi oricum prietenii îi spun Helmut. Aşa se îndeplinesc visurile. Ca în cazul lui John Brooks pe care îl cunoştea până acum câteva zile un singur american: tatăl său. Acum fanii din SUA scriu pe forumuri că e cel mai mare american de la Abraham Lincoln încoace”, comentează jurnaliştii de la Die Welt.
“Nemţii” Germaniei
Surprinzător, nemţii nu amintesc de rivalii francezi care dispun de mulţi jucători cu origini africane care ar fi putut opta şi evolua cu lejeritate pentru naţionale de pe continentul negru. Îi omit complet şi pe vecinii elveţieni, unde jumătate din lot este compus din albanezi, bosniaci, turci şi ivorieni: Johan Djourou, Gökhan İnler, Granit Xhaka, Valon Behrami, Blerim Džemaili, Gelson Tavares Fernandes, Xherdan Shaqiri, Haris Seferović, Mario Gavranović, Admir Mehmedi sau Josip Drmic.
Cu o nonşalanţă deloc ieşită din comun, jurnaliştii germani evită să se uite chiar pe lotul actual al Germaniei, unde apar nume precum Shkodran Mustafi, jucător născut din părinţi albanezi originari din Macedonia, Jerome Boateng, care ar fi putut alege Ghana, polonezii Lukas Podolski şi Miroslav Klose, turcul Mesut Ozil şi tunisianul Sami Khedira.
