x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international E cea mai tare paradă pe care ai văzut-o vreodată? (VIDEO)

E cea mai tare paradă pe care ai văzut-o vreodată? (VIDEO)

11 Ian 2013   •   17:22
E cea mai tare paradă pe care ai văzut-o vreodată? (VIDEO)

Portarul naţionalei Under 20 a statului Peru, Angelo Campos, este un adevărat erou naţional în ţara sa, după dubla paradă reuşită în partida cu Uruguay, la turneul final al Coppei America rezervată acestei categorii de vârstă.

Era minutul 85 al partidei, când, la scorul de 3-2 în favoarea Uruguay-ului, atacantul celestilor, Gonzalo Bueno, a scăpat singur spre poartă, a scăpat de Campos, ieşit în întâmpinare, dar şi de un alt fundaş advers, trimiţând spre poarta goală.

Singurul care nu a fost de acord cu golul iminent a fost portarul peruvian, care, la capătul unui sprint deosebit, a respins balonul cu un ultim reflex, pentru ca, imediat după aceea, să blocheze reluarea spre poartă a aceluiaşi Bueno.  

Iar pentru ca tacâmul să fie complet, în loc de 4-2, s-a terminat 3-3, Peru egalând imediat după dubla paradă a lui Campos.

×
Subiecte în articol: portar parada peru uruguay coppa america