x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international E oficial: Chivu are întindere

E oficial: Chivu are întindere

19 Noi 2010   •   10:04
E oficial: Chivu are întindere
Sursa foto: /Intact Images
138281-20101118160457025.jpgClubul Inter Milano a anunţat, pe site-ul oficial, că analizele suplimentare la care a fost supus, joi, fundaşul Cristian Chivu, au confirmat că jucătorul a suferit în timpul meciului amical România - Italia, disputat miercuri, o întindere la muşchii aductori de la piciorul drept.

"În ceea ce-l priveşte pe Cristian Chivu, după recuperarea de la centrul sportiv «Angelo Moratti», jucătorul a mers la clinica «San Matteo» din Pavia, însoţit de profesorul Franco Combi, pentru a efectua teste suplimentare, necesare după ce jucătorul a acuzat dureri musculare în prima repriză a meciului amical dintre România şi Italia. Rezultatele au confirmat o întindere la muşchii aductori de la piciorul drept", informează site-ul grupării Inter Milano.

Sursa citată nu oferă informaţii despre perioada de indisponibilitate a jucătorului român. Iniţial, s-a vorbit despre o perioadă de indisponibilitate de două săptămâni.

×