19:00: Anglia - Elveția (Düsseldorf)
Anglia părea să se îndrepte spre o eliminare dezamăgitoare și timpurie din turneu în optimi, împotriva Slovaciei, până când revenirea lor spectaculoasă a arătat valoarea și talentul de talie mondială al britanicilor
Cu toate acestea, antrenorul Gareth Southgate s-a concentrat mai mult pe echipă decât pe individualități, declarând: „Este un moment foarte puternic pentru echipă. Este un lucru să câștigi un meci cu toate vedetele tale, dar pentru noi este foarte important ca și alți jucători să ne ajute să trecem linia, să simțim că au încredere în noi". Există încrederea că suporterii nu au văzut încă cea mai bună versiune a „leilor brianici” la acet turneu final și că aceste sferturi vor fi ocazia ideală pentru o descătușare.
În calea lor se află Elveția, care nu va fi intimidată de adversarii săi după ce a învins Italia în optimi și a fost aproape de a învinge Germania în faza grupelor. „Am demonstrat în trecut că putem concura cu cele mai mari echipe", a declarat mijlocașul Ruben Vargas, care a marcat un gol frumos împotriva Squadrei Azzurra.
„Știm cât de buni suntem și ne concentrăm pe noi înșine". „Ceasornicarii” nu au ajuns niciodată în sferturile de finală ale unui Euro sau ale unei Cupe Mondiale FIFA, dar această echipă incitantă și energică are șansa de a scrie istorie dacă trece de Anglia.
Anglia este neînvinsă în ultimele 13 meciuri împotriva Elveției (W9 D4). Ultima întâlnire dintre cele două țări la un EURO a avut loc în 2004, când Wayne Rooney, atunci în vârstă de 18 ani, a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Euro în victoria cu 3-0.
22:00: Olanda vs Turcia (Berlin)
Olanda s-a debarasat de dezamăgirea unei clasări pe locul al treilea în Grupa D cu o victorie categorică cu 3-0 în fața României, în optimi. Grație eforturilor lui Cody Gakpo și Donyell Malen, Olanda a marcat două sau mai multe goluri în șase din ultimele opt meciuri disputate la turneul final continental.
Ei speră acum la o putere de foc similară la Berlin, în încercarea de a ajunge în prima semifinală Euro din ultimii 20 de ani. „Nu am amintiri de la [Euro] 2004, dar am din 2008", a spus Gakpo. „Acum suntem aici cu echipa noastră încercând să ne creăm propriile amintiri".
Portocala mecanică se confruntă cu una dintre cele mai surprinzătoare echipe ale turneului de până acum, Turcia. Echipa lui Vincenzo Montella a trecut de Austria într-un meci palpitant din optimi, în care aproape toți jucătorii au căzut pe gazon la final, într-o demonstrație colectivă de bucurie și oboseală.
Fanii lor vor fi, fără îndoială, din nou în număr mare în capitala Germaniei, iar mijlocașul Arda Güler abia așteaptă să joace. Sunt foarte încântat să joc la Berlin în fața suporterilor noștri. Olanda, desigur, este un adversar foarte dificil. Dar noi credem în noi și vrem să trecem în runda următoare".
Olanda a câștigat ultima întâlnire dintre aceste echipe cu 6-1 într-un meci de calificare pentru Cupa Mondială 2022, Memphis Depay marcând un hat-trick.
(sursa: Mediafax)