Atacantul lui FC Basel, Alexander Frei, a declarat marţi, la sosirea delegaţiei echipei elveţiene pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, că CFR Cluj este un adversar accesibil. "Sper să fie un avantaj că ei au schimbat antrenorul. Noi tratăm fiecare partidă la victorie. CFR Cluj e o echipă de învins. I-am analizat bine şi îi cunoaştem. Vom avea şi fanii alături, iar asta contează mult", a declarat Frei.
La fel de optimist a fost şi fundaşul central ghanez, Samuel Inkoom, care a recunoscut că nu ştie nici un fotbalist din tabăra clujenilor. "Noi am venit aici să ne jucăm şansa, cred că putem învinge. Nu ştiam că cei de la CFR au schimbat antrenorul, dar cu siguranţă noul tehnician va încerca să schimbe ceva la echipă. Nu va fi uşor. Nu ştiu nici un jucător de la CFR. Noi suntem favoriţi în această grupă, apoi Bayern. În fotbal totul ţine de încrederea în propriile forţe", a spus Inkoom.
În acelaşi avion cu jucătorii elveţieni au sosit şi aproximativ 120 de fani ai FC Basel. Mai mulţi dintre aceştia s-au oprit în centrul oraşului, vizitând biserica romano-catolică Sf. Mihail.
Partida CFR Cluj - FC Basel, din prima etapă a Grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21:45.