Ghana şi Australia au remizat în al patrulea meci al Grupei D de la Cupa Mondială, scor 1-1, deşi africanii au avut superioritate numerică timp de mai bine de o oră.
Meciul a plecat practic de la 1-0 pentru Australia, care a deschis scorul încă din minutul 11. Bresciano a bătut bine o lovitură liberă, Kingson a respins greşit în faţă, iar, pe fază, Holman a împins balonul în poartă. Ghanezii au revenit însă în joc după mai puţin de un sfert de oră. Şi asta deoarece Keweel a comis un henţ pe linia porţii şi a văzut cartonaş roşu, iar Gyan a transformat impecabil lovitura de pedeapsă acordată de centralul Roberto Rosetti. Până la pauză, Gyan a mai avut o mare ocazie de gol, dar Scwarzer a respins în extremis.
La reluare, tot ghanezii au început mai bine, dar australienii au intrat apoi în joc şi au devenit din ce în ce mai periculoşi. Chipperfield şi Kennedy au semnat marile ocazii ale echipei de la Antipozi, dar meciul s-a încheiat cu un forcing ghanez, cap Mensah pe lângă vinclu şi şut al lui Owusu-Abeye scos de Schwarzer de sub transversală.
Ghana devine liderul Grupei D după acest rezultat, dar africanii vor avea un meci greu în ultima etapă, împotriva Germaniei. De partea cealaltă, Australia mai are şi ea şanse teoretice de calificare, dar trebuie să bată Serbia în ultimul meci din grupă, iar Germania să nu ia nici un punct în meciul cu Ghana.
Pentru livetext dați click aici