Germania s-a calificat in semifinalele Euro 2012, dupa ce a calcat in picioare, scor 4-1, o echipa a Greciei ce a parut, in meciul de la Gdansk, o reprezentare fidela a crahului national.
Capitanul Lahm a deschis balul (39), asezand lucrurile pe fagasul normal, de unde au fost scoase, pentru cateva minute, de golul egalizator al lui Samaras, care in minutul 58 a fructificat una din putinele greseli din apararea mannschaft-ului.
Trei minute mai tarziu, Khedira a facut 2-1, dupa care, in minutul 68, golgheterul Klose a speculat o iesire gresita a portarului elen. Reus a pus cireasa pe tort cu un gol exceptional, punand capat a ceea ce se poate numi executie in direct, atenuata doar de penalty-ul transformat de Salpingidis in penultimul minut de joc.
Germania merge in semifinale, acolo unde va intalni invingatoarea partidei dintre Anglia si Italia