x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Hagi mizează pe tineret

Hagi mizează pe tineret

03 Ian 2011   •   15:34
Hagi mizează pe tineret
144837-143743-.jpgÎntr-un raport prezentat de Gică Hagi conducerii clubului Galatasaray, tehnicianul a precizat că nu vrea în lot jucători cu vârste mai mari de 30 de ani, informează cotidianul Guneş. "Nu vreau în lot jucători de peste 30 de ani. Eu am nevoie de fotbalişti tineri, care se luptă", ar fi precizat Hagi în raport.

Conform Guneş, în urma acestei dorinţe a lui Hagi de a întineri lotul echipei Galatasaray conducerea clubului din Istanbul nu le va propune australienilor Lucas Neill şi Harry Kewell prelungirea contractelor, cei doi jucători având 32 de ani. De asemenea, Ayhan Akman, în vârstă de 33 de ani, va analiza eventualele oferte din afara Turciei.

Pe de altă parte, potrivit cotidianului Milliyet, Galatasaray negociază în această perioadă cu portarul echipei AS Roma, Alexander Doni, care are 31 de ani.

×