x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Lech Poznan, obligată să micşoreze capacitatea stadionului

Lech Poznan, obligată să micşoreze capacitatea stadionului

15 Feb 2011   •   09:15
Lech Poznan, obligată să micşoreze capacitatea stadionului

UEFA a decis ca gruparea poloneză Lech Poznan să limiteze capacitatea stadionului său la jumătate, la meciul de joi, cu echipa portugheză Sporting Braga, din prinma manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, din cauza nerespectării normelor de securitate, informează AFP.

"Am primit, vineri, documentele de la UEFA, prin care suntem obligaţi să limităm la 50 la sută din capacitatea stadionului vânzarea de bilete pentru meciul de joi", a declarat Joanna Dzios, reprezentantă a clubului Lech Poznan.

UEFA a mai decis pentru Lech Poznan o amendă de 20.000 de euro şi disputarea unui meci cu porţile închise, aceasta din urmă fiind o sancţiune cu suspendare pe o durată de doi ani.

Forul european consideră că gruparea poloneză nu a respectat normele de securitate la un meci disputat la 1 decembrie 2010, cu Juventus Torino, tot în Liga Europa. Partida s-a disputat pe stadionul municipal din Poznan, una din cele patru arene din Polonia care vor găzdui meciuri din cadrul Euro-2012.

Stadionul din Poznan, cu o capacitate de 43.090 de spectatori, modernizat în vederea Campionatului European, a fost inaugurat la 20 septembrie. La arenă s-au înregistrat, însă, blocaje la ieşirea spectatorilor, o numerotare incorectă a scaunelor şi probleme la căile de acces în anumite sectoare de tribună, considerate prea strâmte.

Clubul a anunţat, luni, că va contesta decizia UEFA.

Meciul Lech Poznan - Sporting Braga va avea loc, joi, de la ora 20.00, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa.

×