Potrivit cotidianului Marca, preşedintele lui Getafe, Angel Torres, a confirmat că a ajuns la o înţelegere cu Ciprian Marica, deşi iniţial românul refuzase oferta venită de la echipa aflată la periferia Madridului.
Marica, liber de contract din mai, când i s-a încheiat înțelegerea cu Schalke 04, a fost aproape de a ajunge la altă formație spaniolă, Rayo Vallecano, dar oferta acesteia a fost ''insuficientă pentru jucător'', precizează Marca.
Vara aceasta, printre echipele interesate de Marica s-au vehiculat a fi Arsenal Londra, Tottenham sau Fiorentina.
Ciprian Marica, care va împlini 28 de ani pe 2 octombrie, este un produs al clubului Dinamo, dar s-a transferat la o vârstă fragedă (19 ani) la Șahtior Donețk, unde a evoluat între 2004 și 2007. Au urmat patru sezoane la Stuttgart (2007-2011) și alte două la Schalke (2011-2013).
Marica a adunat 64 de selecții la naționala României, pentru care a marcat 22 de goluri. De-a lungul timpului la Getafe au mai jucat și alți români, Cosmin Contra, Gică Craioveanu sau Marius Luca.