x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Nemţii i-au pus gând rău caracatiţei Paul

Nemţii i-au pus gând rău caracatiţei Paul

08 Iul 2010   •   00:00
Nemţii i-au pus gând rău caracatiţei Paul
Sursa foto: /Reuters

După înfrângerea în faţa Spaniei, germanii şi-au adus aminte, şi nu cu mare plăcere, de celebra caracatiţă prezicătoare Paul, de la acvariul din Oberhausen, care pronosticase în urmă cu o zi succesul ibericilor. "Ritualul" de marţi al caracatiţei, care a ghicit toate rezultatele echipei lui Joachim Low din Africa de Sud, a fost transmis în direct pe mai multe canale de ştiri şi pe site-urile principalelor cotidiene germane.

Paul a oscilat câteva minute între cele două recipiente transparente decorate cu steagurile Spaniei şi Germaniei, înainte de a-l alege pe cel cu drapelul ibericilor, care chiar au învins, o zi mai târziu. Un comentator de televiziune a comentat ritualul în care Paul a prezis înfrângerea Germaniei drept "o dramă". "Piaza rea", a notat şi cotidianul Bild.

Suporterii germani au lansat o listă de propuneri pentru a-l pedepsi pe Paul pentru ultima sa predicţie. Ei îl vor prăjit, fript la grătar, făcut sushi, băgat în salata de fructe de mare sau în paella. Unii dintre fani au propus ca Paul să fie aruncat în acvariul cu rechini. Mai mult, au apărut cântece împotriva celui mai bun furnizor de ponturi pentru pariuri.

Dacă Paul va supravieţui furiei fanilor, atunci este aşteptat să facă, vineri, ultima sa predicţie la această ediţie a Cupei Mondiale, la partida din finala mică Germania - Uruguay. Totuşi, există posibilitatea ca oracolul cu opt tentacule să fie consultat şi cu privire la câştigătoarea finalei mari a competiţiei, Olanda - Spania.

Caracatiţa Paul şi-a dovedit imparţialitatea în faza grupelor, când a prezis că naţionala antrenată de Joachim Low va fi învinsă de Serbia. Caracatiţa a mai pronosticat victoriile Germaniei din meciurile cu Australia şi Ghana, dar şi pe cea în faţa Angliei, o nouă dovadă de imparţialitate, având în vedere faptul că provine dintr-un acvariu englez. În sferturi, Paul a anunţat victoria Germaniei în faţa Argentinei.

La Campionatul European din 2008, caracatiţa Paul a reuşit doar 80 la sută previziuni exacte. Oracolul cu tentacule a greşit atunci pronosticul unui singur meci, cel din finală, pe care Germania l-a pierdut în faţa Spaniei, scor 0-1.

×
Subiecte în articol: cm2010