Neymar a revenit în actualitate, în urma dezvăluirilor despre o posibilă înțelegere pe care a făcut-o cu partenera sa Bruna Biancardi.
Printr-o postare distribuită pe rețelele de socializare, fotbalistul de la Paris Saint Germain s-a revanșat și și-a cerut scuze față de partenera sa, care este însărcinată.
Comentând un fotografie de cuplu, fotbalistul a scris: "Am văzut cât de mult te-ai expus, cât de mult ai suferit și cât de mult îți dorești să fii alături de mine. Și eu vreau să fiu alături de tine. Am făcut o greșeală”, notează tuttosport.com.
Fotbalistul a continuat: "Toate acestea au afectat una dintre cele mai speciale persoane din viața mea. Femeia pe care am visat să o am alături, mama fiului meu. A afectat familia ei, care acum este familia mea. A atins intimitatea ei într-un moment special, maternitatea. Bru, mi-am cerut deja scuze pentru greșelile mele, pentru expunerea inutilă, dar mă simt obligat să le repet public. Dacă o chestiune privată a devenit publică, scuzele trebuie să fie făcute publice".
Neymar a continuat subliniind că „nu își poate imagina” să fie fără Bruna și că, deși nu știe dacă „va funcționa”, este „sigur că vrea să încerce”.
El a concluzionat: „Scopul nostru va prevala, dragostea noastră pentru copilul nostru va învinge, dragostea noastră unul pentru celălalt ne va întări”.
Anterior, cotidianul brazilian Em Off a publicat o știre, preluată apoi de Marca, potrivit căreia starul Seleçao ar fi ajuns la un acord cu iubita sa Bruna Biancardi (influencer cu 5 milioane de urmăritori), care l-ar autoriza să o înșele, dar numai în anumite condiții.
Conform celor spuse în Brazilia, atacantul lui PSG ar fi liber să facă sex cu alte femei, dar numai în anumite condiții: acestea nu trebuie să fie prostituate, trebuie să dea dovadă de discreție, să folosească prezervativ și, mai ales, să nu le sărute pe gură.
Em Off, în sprijinul dezvăluirii cel puțin bizare, scria și despre un flirt pe care Neymar l-a avut cu o femeie, care ar fi lăsat-o indiferentă pe partenera sa tocmai pentru că a avut loc în condițiile acordului.
Oricare ar fi adevătul, relația dintre Neymar și Bruna nu este ușoară. Cei doi se despărțiseră deja anul trecut, pentru ca apoi să se împace din nou și să anunțe viitoarea naștere a primului lor copil, al doilea pentru O Ney, care are deja un băiat de 11 ani.
(sursa: Mediafax)