x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Profesioniştii falimentului: Marii fotbalişti îşi încheie cariera în ruină!

Profesioniştii falimentului: Marii fotbalişti îşi încheie cariera în ruină!

26 Ian 2011   •   15:18
Profesioniştii falimentului: Marii fotbalişti îşi încheie cariera în ruină!
Sursa foto: /Sport Bild

Conform unui studiu efectuat de firma de consultanţă Schips Finanz, patronată de Hans Schips, jumătate dintre fotbaliştii care activează în cele mai puternice campionate din Europa îşi încheie cariera falimentari, în ciuda unor salarii la care mulţi nici nu visează, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

"30 la sută dintre jucătorii activi sunt deja ruinaţi, în timp ce alţi 50 la sută ajung la fundul sacului atunci când vor termina cu fotbalul", susţine Schips într-un interviu acordat săptămânalului Sport Bild.

Exemple de numeroşi jucători din elită ajunşi în faliment - unii dintre ei căzând în patima drogurilor sau a alcoolului - sunt deja cunoscute. Este cazul brazilianului Garrincha, a englezilor Georg Best şi Paul Gascoigne sau a argentinianului Diego Maradona, acesta din urmă cu o datorie la fisc de 37 de milioane dolari şi nenumărate probleme cu "praful alb" şi băutura.

Un alt exemplu este cel al ghanezului Souleymane Sane, care în anii '80 a jucat pentru mai multe cluburi din 1. Bundesliga şi a câştigat aproximativ 2 milioane de dolari, bani pe care i-a cheltuit în mare parte pe distracţii. Acum în vârstă de 49 ani, Sane este căsătorit cu o germancă şi are patru copii, trăind din aproximativ 1.500 de euro pe lună.

Conform aceluiaşi studiu, mulţi jucători au făcut investiţii neinspirate, în proprietăţi imobiliare, a căror valoare a scăzut. Coreeanul Bum-Kun Cha, în vârstă de 57 de ani, a fost salvat de la faliment când a semnat un contract cu Bayer Leverkusen în 1983, iar clubul "farmaciştilor" i-a cumpărat două proprietăţi imobiliare fără valoare în care jucătorul îşi investise mare parte din avere.

De asemenea, fostul internaţional Erwin Kostedde, care a evoluat între 1965 şi 1983 la cluburi precum Borussia Dortmund sau Werder Bremen, şi-a pierdut toţi banii după ce a fost înşelat de un consultant financiar.

Cazuri mai recente sunt cele ale brazilienilor Ailton şi Marcelinho. Ailton, campion al Germaniei cu Bremen pe vremea când câştiga 100.000 de euro pe lună, este, potrivit Sport Bild, în pragul colapsului financiar. La rândul său, Marcelinho a ajuns, se pare, în imposibilitate de a-şi mai achita facturile care îi vin în Brazilia.

×