x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Puyol va decide după finală dacă se retrage din naţională

Puyol va decide după finală dacă se retrage din naţională

09 Iul 2010   •   00:00
Puyol va decide după finală dacă se retrage din naţională
Sursa foto: /Reuters

Fundaşul Carles Puyol, autorul golului victoriei Spaniei în semifinala Cupei Mondiale cu Germania, scor 1-0, a declarat, joi, că va lua o decizie în privinţa unei eventuale retrageri din echipa naţională după finala competiţiei din Africa de Sud, informează AFP. "Ceea ce avem înainte este foarte frumos şi apoi voi avea timp să mă gândesc. Nu am luat o decizie, va trebui să discut cu antrenorul Vicente del Bosque şi cu Fernando Hierro după finală", a spus Puyol.

Carles Puyol, în vârstă de 32 de ani, a debutat în naţionala Spaniei în anul 2000, într-un meci amical cu Olanda. El va juca, duminică, tot cu Olada, pentru a 90-a oară în reprezentativa Spaniei, în finala Cupei Mondiale din Africa de Sud.

×
Subiecte în articol: cm2010