Fundaşul român Ştefan Radu a semnat, joi dimineaţă, prelungirea contractului cu gruparea Lazio Roma până la 30 iunie 2015, informează site-ul lalaziosiamonoi.it.
"Miercuri au început discuţiile, iar joi dimineaţă s-a consumat actul final. Radu Ştefan şi-a prelungit contractul cu Lazio până la 30 iunie 2015. Românul va avea un salariu anual de 1,2 milioane de euro, care ar putea creşte cu încă aproximativ 300.000 de euro din bonusuri", a scris sursa citată.
Actuala înţelegere dintre internaţionalul român şi clubul italian urma să expire în vara anului 2012.
Ştefan Radu, în vârstă de 24 de ani, a fost achiziţionat sub formă de împrumut de Lazio Roma de la Dinamo Bucureşti în ianuarie 2008, iar în vara aceluiaşi an l-a transferat definitiv.