Fundaşul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, va fi chemat la Comisia de Disciplină a Federaţiei Italiene de Fotbal, ca urmare a gesturilor obscene făcute la adresa suporterilor formaţiei AS Roma, după meciul pierdut, scor 0-2, în etapa a XXIX-a a campionatului Italiei, disputat la 13 martie.
FIGC a anunţat că a luat această decizie după ce a revăzut gestul lui Radu. De asemenea, şi Lazio a fost chemat în faţa Comisiei de Disciplină pentru "responsabilitate" în acest caz.
După meciul cu AS Roma, în care românul a primit cartonaşul roşu pentru că l-a lovit cu capul pe Simplicio, au apărut imagini cu Radu făcând semne obscene la adresa suporterilor echipei AS Roma, imediat după eliminarea din minutul 88.
Ştefan Radu, în prezent accidentat, a fost suspendat trei etape în Serie A după acel meci, sancţiunea fiindu-i redusă apoi la două etape.