Echipa naţională a României a coborât patru poziţii şi se află pe locul 50, cu 568 de puncte, în clasamentul FIFA pe luna septembrie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. Aceasta este cea mai slabă poziție ocupată vreodată de prima reprezentativă a țării noastre, care este depășită în această ierarhie de naționale precum cele din Burkina Faso (37), Gabon (39), Irlanda de Nord (41) sau Guineea (47).
Adversarele României din preliminariile Euro-2012 ocupă următoarele poziţii: Franţa (locul 18 - 888 de puncte), Belarus (locul 42 - 623 de puncte), Bosnia-Herţegovina (locul 53 - 542 de puncte), Albania (locul 65 - 491 de puncte) şi Luxemburg (locul 135 - 174 de puncte).
Primele 10 de locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:
1. Spania 1881 puncte
2. Olanda 1683
3. Brazilia 1493
4. Germania 1481
5. Argentina 1320
6. Anglia 1205
7. Uruguay 1167
8. Portugalia 1123
9. Croaţia 1086
10. Rusia 1061
Următorul clasament FIFA va fi dat publicităţii la 17 noiembrie.