x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ruben Amorim, Manchester United: Acest sezon a fost cu adevărat dezamăgitor pentru toată lumea

Ruben Amorim, Manchester United: Acest sezon a fost cu adevărat dezamăgitor pentru toată lumea

de Redacția Jurnalul    |    07 Mai 2025   •   22:48
Ruben Amorim, Manchester United: Acest sezon a fost cu adevărat dezamăgitor pentru toată lumea
Sursa foto: Hepta/ Ruben Amorim

Antrenorul lui Manchester United, Ruben Amorim, a declarat că victoria în Europa League nu va schimba percepția asupra sezonului dezamăgitor al echipei sale în Premier League, înaintea returului semifinalei cu Athletic Bilbao de joi.

„La finalul acestui sezon, putem fi cea mai slabă echipă (United) din istoria Premier League cu un titlu european, așa că nu se va schimba nimic", a afirmat Amorim în conferința de presă premergătoare meciului.

„Știm că acest sezon a fost cu adevărat dezamăgitor pentru toată lumea”.

Cu toate acestea, United are un avantaj considerabil după victoria cu 3-0 din tur, obținută pe stadionul din Bilbao grație golului marcat de Casemiro și dublei reușite de căpitanul Bruno Fernandes. În plus, echipa spaniolă a jucat în inferioritate numerică după eliminarea lui Dani Vivian, potrivit AFP.

În ciuda acestui avantaj, Amorim rămâne precaut, amintind că United a suferit trei înfrângeri cu scorul de 3-0 pe Old Trafford în actualul sezon și a fost învinsă cu 4-3 la Brentford weekendul trecut.

„Dacă ne uităm la sezonul nostru, orice este posibil. Simt că trebuie să marcăm pentru a merge în runda următoare", a explicat tehnicianul portughez.

De partea cealaltă, antrenorul lui Athletic Bilbao, Ernesto Valverde, se confruntă cu absența a patru jucători-cheie: Vivian (suspendat), frații Williams și golgheterul Sancet (accidentați), dar rămâne optimist. „Orice se poate întâmpla. Asta sperăm întotdeauna și sperăm la ce este mai bun", a declarat Valverde.

Dacă Manchester United se califică, ar putea avea loc o finală 100% engleză, în cazul în care Tottenham Hotspur va trece de Bodo/Glimt în cealaltă semifinală. Finala Europa League este programată pe 21 mai, pe stadionul San Mames din Bilbao.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: manchester united