Din cele patru „europene” tocmai campioana Farul a avut un start dezamăgitor. Începând cu eliminarea rușinoasă cu Sheriff Tiraspol din preliminariile Champions League, continuând cu prestațiile din campionat și meciul tur cu necunoscuții armeni de la Urartu, echipa lui Hagi este departe de ce a arătat anul trecut, când a câștigat titlul. Lotul este aproape același, doar Louis Munteanu lipsește din echipa standard a Farului. În rest este aceeași formulă de echipă cu care a dominat sezonul trecut, dar par alți jucători. Apărarea nu mai arată siguranță, Alibec este de nerecunoscut, Mazilu are din când în când câte o sclipire, în rest nu se prea vede pe teren, Grameni a greșit în 4 meciuri cât tot anul trecut, Borza nu mai are viteza de acum câteva săptămâni, până și portarul Aioani a început să gafeze. Returul de la Erevan se anunță unul extrem de greu. Campionii armeni au dominat în multe momente meciul de la Ovidiu, au înscris de două ori, posedă un joc solid iar avantajul fragil al constănțenilor de săptămâna trecută, 3-2 în meciul tur, poate fi răsturnat. Hagi trebuie să readucă Farul la jocul consistent care l-a făcut campion, altfel va spune adio cupelor europene.
Nici în meciurile de campionat Farul nu a mai arătat ca anul trecut, făcându-l pe Hagi să fie tot mai furios pe elevii lui și pe marginea terenului, și la declarațiile de după meciuri. Bilanțul începutului de sezon este îngrijorător pentru campioni: înfrângere în Supercupă, o victorie norocoasă la Sibiu cu Hermannstadt, eliminare fără drept de apel cu Sheriff, o altă victorie norocoasă cu Voluntari și o înfrângere categorică cu nou promovata Poli Iași chiar pe teren propriu, scor 1-3 însă scorul putea fi mult mai mare.
Șanse de calificare: 40%. CFR, pe muchie de cuțit
Sarcina cea mai grea o are CFR-ul. Ghinionistă la tragerea la sorți, nimerind cu locul 4 din Turcia, după 1-1 la Cluj are la dispoziție doar victoria mâine. În meciul tur a fost dominată de Adana la toate capitolele și pleacă mâine cu șansa a doua la calificare în turul 3.
În campionat, CFR a arătat altfel față de cum am fost obișnuiți în perioada Dan Petrescu, însă se pare că nici jucătorii nu s-au obișnuit cu noul sistem pe care l-a adus noul antrenor. Mandorlini vrea ca echipa să joace mai ofensiv, dar există o oarecare inerție. S-a observat de mai multe ori că fotbaliștii obișnuiți să joace până acum mai mult pe contraatac, aducându-și aminte de ordinele noului antrenor, par bulversați și fără curaj în a ataca pozițional. Cu noul antrenor și cu cele 14 transferuri, CFR va avea de lucru la omogenizare ca să tragă din nou la titlu, pentru că în cupele europene sunt foarte slabe speranțe să ajungă în grupe.
Șanse de calificare: 40%.FCSB, cu mintea în Danemarca
Ghinioniști la tragerea la sorți, FCSB va da din nou peste o echipă daneză în cupele europene. După coșmarul de anul trecut cu Silkeborg, echipă care nici măcar nu a mai prins cupele europene în acest an, FCSB o va înfrunta în turul 3 pe Nordsjaelland, desigur, dacă va trece mâine de ȚSKA Sofia 1948. Totuși, FCSB ar putea avea o motivație în plus, dacă va putea juca pe stadionul din Ghencea, cu peste 25.000 de spectatori. În campionat, FCSB a pornit cel mai bine dintre „europene”, cu 3 victorii plus victoria din deplasarea de la Sofia. A debutat și revenitul Chiricheș și acesta alimentează speranțele patronului de a avea o apărare de fier. Însă căpitanul naționalei, atunci când nu este accidentat, este recunoscut pentru gafele repetate. De altfel, suporterii echipei i-au recomandat lui Gigi Becali să mai cumpere un fundaș „să ne apere de Chiricheș”.
Șanse de calificare: 80%.Cea mai constantă echipă, Sepsi
Echipa din Sf. Gheorghe continuă parcursul bun pe care l-a avut sezonul trecut, când a cucerit Cupa României. A luat și Supercupa, a scos doar un egal în Giulești din cauza unei greșeli de arbitraj, a învins Craiova lui Mititelu și a „descălțat” pe Dinamo, 3-0, fără să se întrebuințeze prea mult. În Europa a oferit o lecție de fotbal celeilalte ȚSKA Sofia, 2-0, scor care, teoretic, ar scuti-o de emoții la calificare. În plus, Sepsi beneficiază de cel mai facil culoar pentru calificarea în play-off-ul Conference League, urmând să întâlnească în turul 3 pe Flora Tallinn, din Estonia.
Echipa arată bine, jocul este până acum lipsit de greșeli individuale, sigur. Apărarea și-a făcut excelent treaba fiind, de altfel, singura echipă din Liga 1 care nu a primit gol. De fapt, în ansamblul ei, echipa arată ca un grup omogen. Nucleul este același de anul trecut, când Bergodi i-a așezat „italienește”, iar Liviu Ciobotariu a preluat un mecanism deja funcțional.
Șanse de calificare: 80%.
Mircea Lucescu vine cu Dinamo Kiev în Giulești
Antrenorul și conducerea clubului Dinamo Kiev au făcut o cerere către Ministerul Transporturilor de la București și clubului Rapid ca meciul retur din turul 3 al Conference League al echipei antrenate de Mircea Lucescu să se desfășoare pe stadionul Giulești. Cum ambele entități au fost de acord, vom mai avea un meci din cupele europene în România. Dinamo Kiev a jucat anul trecut în Polonia, însă atât „Il Luce”, cât și jucătorii s-au plâns de distanțele mari și au ales Bucureștiul ca gazdă pentru acest meci. Deocamdată este în discuție doar returul cu învingătoarea dublei FC Ararat - Aris Salonic. În funcție de ce va face Dinamo Kiev în preliminarii, arena din Giulești ar mai putea fi gazda ucrainenilor în play-off și chiar și în grupele Conference League.