x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Site Napoli: "Revenirea a început din Groapa Marianelor din Ghencea"

Site Napoli: "Revenirea a început din Groapa Marianelor din Ghencea"

01 Oct 2010   •   00:00
Site Napoli: "Revenirea a început din Groapa Marianelor din Ghencea"

Site-ul oficial al formaţiei SSC Napoli exultă după egalul cu Steaua de la Bucureşti, scor 3-3, disputat în etapa a doua a Grupei K a Ligii Europa şi compară napoletanilor după ce au fost conduşi cu scorul de 3-0 cu o ascensiune de pe fundul Gropii Marianelor.

"Trei la trei! 3-3! În litere, în cifre, exclamaţii, cu litere mari! În italiană, napoletană, română, în toate limbile pământului! Napoli incredibilă, nemuritoare, senzaţională. Revenirea început de departe, din Groapa Marianelor din Ghencea, de la 0-3 care arăta ca o dală de marmură. Ar fi fost moarte până şi Santosul lui Pele sau Realul lui Eusebio. Dar acesta a fost un Napoli thriller, care se ridică din groapă şi ajunge la altar. Începutul a fost teribil, dar a fost realitate, nu ficţiune. 0-3 şi un munte de urcat în faţă. Ultimul ole al Matadorului când în România este noapte luminează cerul din Napoli. Ce emoţii! Steaua a condus cu 3-0, dar strigătul de luptă al războinicilor napoletani se ridică precum un cutremur. O furtună din altă eră. Gol de aur Cavani! Apoteoza bucuriei! Strigătul războinicilor pe cerul Europei!", a scris sursa citată.

Atacantul de origine română al napoletanilor, Nicolao Dumitru Cardoso, a declarat că este foarte bucuros pentru revenirea echipei sale în meciul cu Steaua, adăugând că italienii nu aveau cum să piardă la Bucureşti. "Am început slab, dar în acele momente grele din final ne-am uitat unii la alţii şi am realizat că nu putem pierde. Spiritul nostru de reacţie, de revenire, a fost fantastic. Sunt mulţumit că am avut şi eu o contribuţie cât de mică la acest rezultat", a spus Dumitru, citat de Corriere dello Sport.

"Forţa echipei noastre s-a văzut încă o dată. Sunt foarte fericit, am demonstrat că suntem puternici. Puterea noastră de luptă e remarcabilă", a adăugat mijlocaşul Hassan Yebda.

Formaţia Steaua Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 3-3 (3-1), meciul susţinut, joi, pe teren propriu, în compania echipei italiene Napoli, în etapa a doua a grupei K a Ligii Europa. Golurile Stelei au fost marcate de Cribari '2 (autogol), Tănase '12 şi Kapetanos '16. Pentru Napoli au înscris Vitale '44, Hamsik '73 şi Cavani '90+7.

×
Subiecte în articol: europa league