Tehncianul a declarat că echipa nu îşi putea îndeplini obictivele din cauza faptului că oficialii clubului nu i-a transferat jucătorii pe care i-a dorit. "Nu mi-au adus nici unul dintre jucătorii pe care i-am vrut, în aceste condiţii nu-mi puteam îndeplini obiectivul. Am decis să ne strângem mâinile, luni semnez rezilierea contractului", a declarat şi tehnicianul român.
Stoichiţă se ocupa de pregătirea echipei cipriote din toamna anului trecut. După disputarea a 18 etape, AEL Limassol ocupă locul 7, cu 23 de puncte, la 21 de puncte de liderul APOEL Nicosia.
Citește pe Antena3.ro