Singura reprezentantă a Africii care a trecut de faza grupelor a învins aseară SUA, după prelungiri, şi visul organizatorilor ca o echipă de pe "continentul negru" să câştige în premieră competiţia continuă.
O doua partidă din optimile de finală a început practic de la 1-0 pentru Ghana: africanii au deschis scorul încă din minutul 5, prin Boateng, care a înscris cu un şut plasat de la marginea careului. Văzând că jocul nu merge, selecţionerul americanilor, Bob Bradley, a făcut devreme două schimbări, iar după pauză raportul de forţe s-a inversat. Jucătorii din Statele Unite au atacat mai mult şi ar fi meritat chiar victoria, dar au reuşit să puncteze doar o singură dată, prin Donovan, din penalty.
Curios, africanii au fost din nou mai proaspeţi în prelungiri. A ajutat mult pentru moral şi golul marcat încă din minutul 93 de Gyan, şut superb din interiorul careului după o acţiune în forţă. Meciul s-a terminat cu americanii atacând disperat, chiar şi cu portarul Howard, dar ghanezii au avut puterea să ţină de rezultat.
Ghana se califică în premieră în sferturile de finală ale CM, unde va întâlni naţionala Uruguayului.
Pentru livetext daţi click aici.