x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gabi Balint, pe făraş?

Gabi Balint, pe făraş?

de Marius Mihalcea    |    24 Mar 2009   •   00:00
Gabi Balint, pe făraş?
Sursa foto: Alex Hrenciuc/Gazeta Sporturilor/Intact images

Conflictul pe care l-a avut cu preşedintele Gheorghe Chivorchian în pauza meciului cu CS Otopeni, dar şi evoluţia neconvingătoare a echipei l-ar putea costa postul pe fostul internaţional.



Gabi Balint riscă să fie îndepărtat de la cârma Timişoarei dacă nu-şi va cere scuze pentru faptul că în pauza partidei de sâmbătă cu ilfovenii l-a dat afară din vestiar pe Chivorchian, nu înainte însă de a-i reproşa că nu-l lasă să-şi facă treaba. "Nu am să tolerez astfel de manifestări. Nu am făcut-o până acum şi, cu atât mai puţin, de acum înainte. Dacă Balint nu îşi cere scuze, mă gândesc bine ce facem de acum înainte, aşa nu se poate! Încet, încet el pierde susţinerea mea. Nu vreau să vorbesc despre cartonaşe galbene pentru Balint, mă refer doar la latura extrasportivă, la omul Balint. E vorba totuşi de un incident cu un oficial al clubului", a luat poziţie ieri patronul grupării de pe Bega, Marian Iancu, care şi aşa nu a digerat prea bine semieşecurile cu Gaz Metan Mediaş şi CS Otopeni.

Altfel, Consiliul Local Timişoara ar putea decide în şedinţa sa de azi reducerea la jumătate a ajutorului financiar de 90 de miliarde de lei vechi pe care îl acordă anual clubului "viola". "Am propus CL să nu mai dăm aceşti bani, ca anul trecut, ci doar 45 de miliarde, pentru că avem alte obiective mai importante. Să vedem cum se încheie sezonul şi atunci poate mai găsim ceva bani", a spus viceprimarul Sorin Ghindeanu. "Le reamintesc celor de la CL că există un contract cu echipa, iar acelor consilieri care nu ştiu să citească le spun că există anumite clauze care trebuie respectate", a spus Iancu.

×
Subiecte în articol: sport