Ruse (160 WTA) a început ziua în Mexic cu meciul din optimile de finală ale probei de simplu, unde a întâlnit favorita numărul 4, belgiana Elise Mertens (42 WTA).
Românca, venită din calificări, a fost învinsă în trei seturi, cu 6-3, 3-6, 6-2, la capătul unui meci ce a durat două ore și jumătate.
Ruse a început foarte greu și a fost condusă cu 5-0 în primul set, în care a salvat inițial 4 mingi de set pentru a nu pierde cu 6-0. A revenit cu un break, insuficient pentru a recupera diferența. În setul secund a cedat repede un serviciu, dar a făcut imediat rebreak, reușind apoi să se desprindă la 5-3. A contracarat în ultimul game 4 mingi de break ale lui Mertens, care ar fi readus-o în joc, și a dus meciul în decisiv.
Aici, favorita numărul 4 a turneului, a servit mai bine, și-a procurat avantajul unui break pentru 3-1, a anihilat 4 mingi de rebreak al lui Ruse, după care a mai făcut un break, obținând astfel calificarea în sferturile de finală.
La doar o oră după încheierea meciului, Gabriela Ruse a intrat în teren alături de maghiara Anna Bondar, întâlnind în proba de dublu perechea alcătuită din olandeza Rosalie Van der Hoek și taiwaneza Fang-Hsien Wu, într-un meci contând pentru sferturile de finală.
Meciul a fost echilibrat doar până la tiebrek-ul primului set, pe care cuplul româno-maghiar l-a adjudecat cu 7-1, după care nu au mai cedat niciun game, valorificând pe final a patra minge de meci, pentru a câștiga cu 7-6 (1), 6-0.
Ruse și Bondar, principalele favorite ale probei, vor întâlni în semifinală perechea columbiană Yuliana Lizarazo / Maria Paulina Perez Garcia.
Gabriela Ruse va urca în clasamentul de simplu 14 locuri, până pe 146, datorită celor 30 de puncte câștigate, ea fiind recompensată la simplu și cu 3.920 de dolari.
(sursa: Mediafax)