Salonul de evenimente Level din Bucureşti a găzduit joi seară Gala Fotbalului Românesc, eveniment organizat de Asociaţia Fotbaliştilor Români şi Clubul Sportiv al Jurnaliştilor.
Atacantul Fiorentinei, internaţionalul Adrian Mutu a fost desemnat din nou fotbalistul anului, în vreme ce Dan Petrescu, tehnicianul revelaţiei turului din Liga 1, Unirea Urziceni, a primit premiul pentru cel mai bun antrenor al sezonului. În lipsa vedetei echipei naţionale, cel mai aşteptat premiu al evenimentului a fost ridicat de mama sa, Rodica, doamna Mutu primind trofeul din partea fostei glorii a Universităţii Craiova, actualul manager al clubului oltean, Ilie Balaci. Tot în cadrul Galei, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir i-a înmânat preşedintelui de la Unirea Urziceni, Mihai Stoica, premiul dedicat celui mai bun conducător de club al anului. "Este un moment în care aveam nevoie de aşa ceva. Unirea Urziceni a demonstrat cel puţin în această ediţie de campionat că este cea mai bună echipă din ţară. Faptul că în ultimul minut al turului am primit un gol hilar nu schimbă cu nimic datele problemei. Chiar dacă suntem la un punct de Dinamo, eu cred că am fost cea mai frumoasă echipă", a declarat Stoica după primirea premiului.
Prepeliţă şi Tănase, revelaţia şi ascensiunea
Alte premii acordate în cadrul galei: Bogdan Lobonţ – cel mai bun portar, Ionel Dănciulescu – atacantul anului, Alexandru Tudor – arbitrul anului, Cristian Tănase – ascensiunea, Andrei Prepeliţă – revelaţia, Ioan Neculaie – investitorul anului, Anghel Iordănescu – pentru cariera de antrenor, Constantin Gheorghe – pentru cariera în arbitraj, Paul Cazan şi Adrian Ilie – pentru cariera în fotbal, Rică Răducanu, Teofil Codreanu şi Ion Pop – premiul de excelenţă "Nicolae Dobrin", Constantin Dinu (Ziua) – editorialistul anului, Alin Buzărin (Gazeta Sporturilor) – ziaristul anului, Valentin Moraru (Sport.ro) – cea mai bună emisiune sportivă, Emil Grădinescu (GSP TV) – comentatorul anului."Mulţumesc organizatorilor. Acest premiu este al jucătorilor, al staff-ului meu tehnic, al echipei manageriale şi al patronului nostru"
Dan Petrescu antrenor FC Unirea
Citește pe Antena3.ro