x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Galatasaray - De ce a plecat Gheorghe Hagi

Galatasaray - De ce a plecat Gheorghe Hagi

30 Mai 2005   •   00:00

Presa turca scrie ca decizia lui Gheorghe Hagi de a demisiona de la Galatasaray a fost provocata de o discutie intre secundul sau, Gabi Balint, si managerul clubului, Bulent Tulun.

OBLIGATII. Daca ar fi ramas antrenor la Galata, Hagi ar fi trebuit sa renunte la colaborarea cu Gabi Balint
CONDITII. Potrivit cotidianului Milliyet, in urma cu cateva zile, Balint a mers la Tulun ca sa il intrebe cand isi va primi salariul, iar acesta i-a spus, fara sa fie intrebat, ca exista trei variante pentru postul de antrenor principal. "Sa nu-ti fie teama, Hagi este pe primul loc", ar fi precizat oficialul turc. La randul sau, Turkiye scrie ca, daca Hagi nu ar fi demisionat, conducerea clubului ar fi avut astazi o intrevedere cu antrenorul roman, in cadrul careia i-ar fi cerut sa accepte anumite conditii pentru a ramane la Galatasaray. In primul rand, "Regele" ar fi trebuit sa renunte la Gabi Balint si la translator, apoi sa accepte trei antrenori secunzi turci si sa nu discute cu presa fara acordul conducerii.

TENSIUNE. Nici macar dupa finala Cupei Turciei, relatiile dintre Hagi si conducerea clubului nu au fost amiabile. "Regele" s-a suparat pe oficiali pentru ca la ceremonia de dupa meci acestia s-au grabit sa se urce pe podium, din acest motiv unii dintre jucatori ramanand fara medalii. (Delia Gomoescu)

DATORII
Potrivit cotidianului Milliyet, Galatasaray are restante financiare de 400.000 de dolari fata de Gheorghe Hagi. S-ar putea insa sa mai treaca ceva timp pana cand antrenorul roman isi va primi banii pentru ca este clar ca Cim Bom sta prost la acest capitol. Ziarul turc scrie ca dupa finala cupei, "Regele" le-a facut cinste jucatorilor pe banii lui: "El a asteptat ca reponsabilii clubului sa organizeze o masa festiva pentru echipa, dar acestia nu au facut-o. Astfel ca Hagi s-a hotarat sa le ofere el jucatorilor o cina festiva pe care a platit-o din propriul buzunar", scrie publicatia turca.

×
Subiecte în articol: sport Gheorghe Hagi