x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport GALATASARAY - DINAMO: Încrezători

GALATASARAY - DINAMO: Încrezători

de Daniel Stan    |    22 Oct 2009   •   00:00

Antrenorul "roş-albilor", Ion Marin, este de părere că echipa sa va face un joc mare în această seară, pe terenul lui Galatasaray.



"Este un prilej pentru băieţi de a demonstra că merită să joace în Europa. Eu am mare încredere că vor face un meci mare. Galata, pe care am studiat-o în dese rânduri, este cea mai bună echipă din grupă, au multe individualităţi, o forţă de joc remarcabilă şi un atac redutabil. Totuşi, Dinamo trebuie să învingă la Istanbul şi are această forţă, altfel nu-şi poate face un nume în Europa", a declarat tehnicianul "câinilor". Acesta nu este deranjat de speculaţiile care se fac pe seama venirii în Ştefan cel Mare a unui alt antrenor. "Cel mai bine ar fi să se încheie o dată această tevatură. Nu mă interesează ceea ce se vorbeşte pe seama venirii unui alt antrenor, sunt obişnuit cu asemenea lucruri, numai că jucătorii trebuie să ştie cine îi conduce şi de cine trebuie să asculte", a mai adăugat "Săpăligă". Directorul sportiv al dinamoviştilor, Ionel Ganea, a precizat la rândul său: "Trebuie să jucăm cu inima, nu este mare diferenţă de valoare între noi şi Galatasaray. Am vorbit şi cu nea Mircea Lucescu, ne-a spus care sunt punctele slabe ale turcilor şi sperăm să profităm".

×
Subiecte în articol: sport