x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gata cu vorbele. La treabă!

Gata cu vorbele. La treabă!

de Mihai Igirosanu    |    19 Aug 2007   •   00:00
Gata cu vorbele. La treabă!
Sursa foto: Raed Krishan/

Stadionul din cartierul Gruia va găzdui in această seară primul derby al sezonului. Umilită in Cupa UEFA de echipa cipriotă Anorthosis Famagusta, trupa lui Ioan Andone va incerca să se revigoreze in meciul contra vicecampioanei Steaua.

CFR CLUJ - STEAUA - Războiul declaraţiilor şi-a consumat ieri ultimul episod

Stadionul din cartierul Gruia va găzdui in această seară primul derby al sezonului. Umilită in Cupa UEFA de echipa cipriotă Anorthosis Famagusta, trupa lui Ioan Andone va incerca să se revigoreze in meciul contra vicecampioanei Steaua.

Antrenorul stelist, Gică Hagi, nu este de acord cu titulatura de derby care a fost atribuită confruntării de la Cluj.

Â

INSPIRAŢIE. "Ne aşteaptă unul dintre cele mai grele meciuri ale campionatului. Meciul cu CFR e unul important, dar adevăratul derby e cu Dinamo. Vor fi puse in joc trei puncte extrem de importante, pe care ambele grupări şi le doresc, iar cei care vor fi mai inspiraţi vor căştiga. CFR este o echipă bună, puternică, dar are şi părţi mai proaste. Mergem să căştigăm la Cluj", a declarat Hagi. Tehnicianul "roş-albaştrilor" s-a referit şi la infrăngerea CFR-ului din Cupa UEFA. "Am văzut puţin din meciul cu ciprioţii, dar nu trebuie să ne luăm după ce a fost joi seară, pentru că ce e valabil ieri astăzi nu mai este. Oricum, echipele romăneşti au făcut lucruri foarte bune in această perioadă şi mai sunt săptămăni şi mai puţin bune. Urmează returul, aşa că şanse mai există." Hagi a ţinut să-l incurajeze şi pe atacantul Adrian Neaga. "Rică este un jucător care a făcut foarte multe lucruri bune la Steaua. Acum nu ii ies prea multe, dar sunt sigur că işi va reveni."

Â

AMBIŢIE. Mijlocaşul Stelei Mihăiţă Pleşan, care a marcat două goluri la Cluj pentru fosta sa echipă, Poli Timişoara, speră să reediteze seara trăită atunci. "Sper să căştig şi acest meci, după acel 2-2 de la Cluj, cănd jucam la Poli. Probabil CFR va avea mai multă atenţie la mine, avănd in vedere că le-am dat două goluri." Pleşan a impărtăşit acelaşi punct de vedere cu antrenorul său. "Dacă meciul cu CFR este un derby? Sincer să fiu, nu cred. Eu spun că derby-uri pot fi doar meciurile impotriva lui Dinamo sau Rapid."

Â

INCREDERE. Intr-o conferinţă de presă susţinută ieri la prănz, antrenorul clujenilor, Ioan Andone, a declarat că mizează pe concentrarea şi pe orgoliul elevilor săi. "Meciul cu Steaua e unul special pentru CFR, din mai multe puncte de vedere. E o revanşă şi faţă de campionatul trecut, in care CFR merita să termine pe locul doi, e un meci de orgoliu, jucătorii işi doresc să-şi ia revanşa in faţa suporterilor după meciul din primăvară şi este un meci cu Steaua. Ii respect pentru ce fac in cupele europene, dar nu şi pentru ce fac in campionat. E un joc pe care trebuie să-l căştigăm. Avem o echipă care poate să bată Steaua. Sper că au uitat deja meciul cu Anorthosis, care a fost un accident, şi asta se va vedea duminică. Am incredere că vom bate Steaua." După ce patronul Stelei, Gigi Becali, a anunţat că "merge la Cluj să umilească ungurii", Andone l-a atacat pe finanţatorul "roş-albaştrilor". "Vine Gigi, Migi, cum l-o chema şi pe ăsta, că ne-a mai şi jignit. Gigi Becali nu respectă nimic. Atunci nici eu nu-l respect şi-l cunosc de cănd se plimba pe Calea Victoriei. Eu imi amintesc de el că a cumpărat locul doi cu două milioane de euro. Nu imi amintesc toate lucrurile bune pe care le-a făcut, pentru că astea se uită cănd nu există respect. Crede Gigi Becali că va fi respectat la Cluj după ce a declarat că a cumpărat locul doi cu două milioane de euro? E un om cu multe semne de intrebare deasupra lui. Suporterii Stelei ii acceptă toate astea pentru că vor să vadă echipe mari in Ghencea." Antrenorul CFR-ului a mai completat: "Steaua e o echipă extrem de pragmatică, ştie ce vrea. O echipă care ştie să inscrie din lovituri libere foarte mult. O echipă in care Dică şi Rădoi sunt cei mai importanţi jucători."

×
Subiecte în articol: sport steaua cluj meciul