x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Hapoel - Rapid 2 - 2 / Puternici in ofensiva, slabi in defensiva

Hapoel - Rapid 2 - 2 / Puternici in ofensiva, slabi in defensiva

de Vicentiu Neagoe    |    03 Noi 2006   •   00:00
Hapoel  -  Rapid 2  - 2 / Puternici in ofensiva, slabi in defensiva
Corespondenta din Tel-Aviv
Tot ce construia mesterul Manole ziua, se darama noaptea. Giulestenii n-au fost departe de legenda la Tel-Aviv. Doar cursul a fost altul. Iar Viorel Moldovan si Buga au refacut tot ceea ce a stricat Sapunaru.

Vicecampioana Romaniei a reusit ce si-a propus, sa nu piarda, si si-a pastrat intacte sansele de calificare in "16-imile" Cupei UEFA. Cu ceva mai multa concentrare, rapidistii ar fi putut chiar castiga, insa la cate erori au facut in preajma propriei porti, e bine ca n-au pierdut.

GAFEURUL. Sapunaru a fost tare in gura inca de cand si-a pus semnatura pe contractul cu Rapid, insa a ramas dator pe gazon. Degeaba l-a sfatuit fostul presedinte al "visiniilor", Dinu Gheorghe, sa-si vada de treaba. Fundasul doar si-a potolit debitul verbal. In rest, a ramas doar o solutie in caz de avarie. La Tel-Aviv, ex-bancarul a prins o zi de cosmar. Sapunaru are pe constiinta ambele goluri ale israelienilor. La primul, a fost ridiculizat de Toema. A urmat centrarea in careu, si reluarea cu capul, ca la antrenament, a lui Ogbonna. La golul doi al lui Hapoel, l-a scapat din marcaj pe Badir.

SALVATORII. Din fericire pentru giulesteni, acestia au gasit forta sa raspunda prompt de fiecare data. Rada a luat o cursa pe cont propriu, a insirat pe drum doi adversari, dupa care l-a servit pe Vio Moldovan. Iar veteranul a indeplinit o formalitate: 1-1. In repriza secunda, C. Lazar i-a pasat excelent pe culoar lui Buga, care a marcat plasat pentru 2-2. In final, ocazii mari de-o parte si de cealalta. E echitabil.

SUPORTERI
Cunoscut fiind faptul ca in Israel se gasesc foarte multi vorbitori de limba romana, a surprins intrucatva faptul ca in tribunele Stadionului Bloomfield nu s-au aflat decat aproximativ 50 de suporteri ai "visiniiilor". Daca in urma cu cativa ani, in Tara Sfanta lucrau aproximativ 100.000 de muncitori romani, acestia se afla acum in marea lor majoritate in Spania si Italia, in Israel ramanand foarte putini, in special din cauza nesigurantei din zona. Totodata, limba romana este raspandita in primul rand datorita evreilor originari din Romania si care au parasit tara noastra intre anii ’60-’80, fugind de sistemul comunist, si nu muncitorilor care au plecat la munca dupa decembrie ’89.

INGANDURAT
"Dupa aspectul primei reprize, credeam ca urma sa avem un meci usor. N-a fost asa, pentru ca Hapoel a pus stapanire pe joc si putea marca de mai multe ori, ca si noi in finalul meciului. Suntem o grupa care se joaca meci de meci si suntem obligati sa batem Mlada Boleslav si sa nu pierdem la Atena".
  • Razvan Lucescu
    antrenor Rapid
  • OPTIMIST
    "Am primit doua goluri ca din senin. Totusi, nu ne facem probleme, deoarece avem doua puncte si un meci pe teren propriu de disputat, in fata unei echipe accesibile, pe care sunt convins ca-l vom castiga. Puteam obtine mai mult de la intalnirea cu Hapoel, dar la fel de bine puteam sa si pierdem".
  • Vasile Maftei
    capitan Rapid
  • ×
    Subiecte în articol: sport