x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Încă o mare eroare!

Încă o mare eroare!

de Marius Mihalcea    |    16 Apr 2009   •   00:00
Încă o mare eroare!
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact images

Scandalul de corupţie care l-a determinat pe şeful CCA, Gheorghe Constantin, să-şi înainteze demisia, nu l-a atins câtuşi de puţin pe Robert Dumitru, centralul partidei CFR - Pandurii punând serios umărul la calificarea ardelenilor în semifinale.



Departe de a avea un joc greu, centralul braşovean a judecat diferit singurele două faze notabile ale întâlnirii de pe "Dinamo".

Punctual, după ce a dictat penalty pentru CFR la un henţ făcut în propriul careu de Alexandru Piţurcă, Robert Dumitru a închis ochii la o infracţiune similară, petrecută de această dată în suprafaţa de pedeapsă a clujenilor, când De Sousa a respins cu mâna mingea centrată de Arrieta.

GREŞEALĂ DE ARBITRAJ

"Sunt dezamăgit, pentru că, după aspectul jocului, nu trebuia să pierdem. Nu vreau să intru în nici o polemică cu vreun arbitru, dar cred că henţul celor de la CFR a fost mai evident decât cel al meu. Am crezut că vom avea parte de un arbitraj corect, dar am fost dezavantajaţi", şi-a exprimat dezamăgirea Piţurcă jr. De partea cealaltă, clujenii n-au scos nici un cuvânt despre arbitraj. "Meciul a avut două reprize distincte. Dacă în prima am dominat noi, în partea a doua nu am mai fost la fel de lucizi, iar din această cauză adversarul s-a apropiat de poarta noastră şi şi-a creat faze periculoase. Echipe precum CFR trebuie să joace cu mai multă personalitate", a declarat antrenorul CFR-ului, Antonio Conceicao.

"VREAU SĂ CĂŞTIGĂM CUPA!"
În celălalt "sfert" al zilei de marţi, FC Vaslui a dispus cu 2-0 de Unirea Urziceni şi s-a calificat în premieră în semifinalele competiţiei KO. "Îmi doresc să câştigăm Cupa, este drumul cel mai scurt către cupele europene", a declarat tehnicianul moldovenilor, Viorel Moldovan. "Voiam să ajungem din nou în finală şi poate să şi câştigăm trofeul, dar n-a fost să fie.

Trebuie să ne gândim acum la un loc în primele cinci, asta dacă ne mai dorim să participăm în cupele europene. Scorul nu a reflectat realitatea din teren, ei au dat două goluri magnifice, în vreme ce noi am fost cu ratările", a spus antrenorul Unirii, Dan Petrescu.

Şi Timişoara în semifinală

Formaţia FC Timişoara s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins ieri pe Gloria Bistriţa cu scorul de 2-0. Gruparea pregătită de Gabi Balint s-a impus pe final prin golurile realizate de Magera ('90) şi Curtean ('90+2), însă cel mai bun jucător de pe teren a fost portarul bănăţenilor, Pantilimon, care a reuşit să-şi ajute echipa în cel puţin cinci situaţii-limită.

"Ceea ce se întâmplă la ora actuală în fotbalul românesc şi ceea ce se întâmplă mai ales cu arbitrii mă face să cred că prestaţia domnului Dumitru nu a fost una neintenţionată. Aceeaşi fază de joc a fost tratată altfel pentru CFR decât pentru noi"
Sorin Cârţu - antrenor Pandurii

"Nu vreau să dau vina numai pe arbitraj, pentru că nici noi nu am frunctificat ocaziile pe care le-am avut. Dar pot să spun că penalty-ul care nu ni s-a dat a fost mai clar decât cel făcut de Alexandru Piţurcă. Le doresc celor de la CFR să ia şi Cupa, şi campionatul"
Marin Condescu - preşedinte Pandurii

Program sferturi


MARŢI
CFR Cluj - Pandurii    1-0
Peralta ('44)

Unirea Urziceni - FC Vaslui    0-2
Wesley ('30), Genchev ('78)

IERI
FC Timişoara - Gloria Bistriţa    2-0
Magera ('90), Curtean ('90+2)

Dinamo - Rapid

Echipele scrise cu majuscule s-au calificat în semifinalele competiţiei.

×
Subiecte în articol: sport