x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Încă o ruşine în Europa

Încă o ruşine în Europa

05 Dec 2009   •   00:00

Ardelenii au pierdut la Copenhaga, 0-2, şi nu mai au nici o şansă de a ajunge în primăvara europeană.



După Steaua şi FC Timişoara, o altă echipă românească părăseşte Europa pe uşa din dos. Danezii au închis conturile încă din prima repriză a meciului cu CRF în urma golurilor lui Vingaard ('37) şi N'Doye ('43). Băieţii lui Andrea Mandorlini ocupă ultimul loc în grupă, cu 3 puncte, cele obţinute în meciul tur cu FC Copenhaga, şi vor întâlni în ultima rundă pe liderul Eindhoven. Ardelenii s-au resemnat repede cu eşecul şi nu mai au acum altceva de făcut decât să-şi îndrepte atenţia spre campionat. "E păcat că nu am mers la fel de bine ca la început şi în Liga Europa. Asta e fotbalul şi trebuie să luăm doar ce a fost bun din aceste meciuri şi să folosim în Liga I. Oricum, campionatul a fost mereu obiectivul principal, deci trebuie să jucăm în forţă acolo", a spus Tony. La rândul său, Cristian Panin s-a declarat şi el dezamăgit de rezultatul din partida cu danezii, dar a şi găsit o scuză pentru jocul slab al "ceferiştilor": "Poate că am fost puţin obosiţi, pentru că am jucat multe meciuri în ultima perioadă. Am încercat, dar atât am putut". Dacă ardelenii au nevoie de o explicaţie pentru eşec, mijlocaşul danezilor, Jesper Gronkjaer, este gata să le-o ofere: "CFR a lăsat prea multe spaţii în apărare, iar noi ne-am creat cu uşurinţă ocazii. Vom juca finala grupei la Praga, ne este suficientă o remiză, dar mergem acolo să câştigăm, pentru că atunci când vrei puţin nu obţii nimic"

×
Subiecte în articol: sport