6 aprilie 2008:Dinamo nu a impresionat la Galaţi, dar, cel mai important, şi-a mai trecut în cont trei puncte, graţie reuşitei lui Dănciulescu
POLI – “U” CLUJ: Uhrin, mulţumit doar parţial
Universitatea Cluj a pierdut clar, scor 0-3, pe terenul
Politehnicii, iar Alpar Meszaroş îşi leagă speranţele în privinţa evitării
retrogradării de meciul cu Universitatea Craiova. “Dacă vom bate miercuri Craiova, atunci şansele
noastre la evitarea retrogradării vor creşte”, a spus tehnicianul “şepcilor roşii”.
“La 3-0 am mai fi putut înscrie”, a spus antrenorul lui Poli, Duşan Uhrin jr.,
care s-a arătat nemulţumit de jocul echipei sale în prima jumătate de oră.
FARUL – RAPID: Giuleştenii rămân pe podium
În urma rezultatului de egalitate de la Constanţa, scor 0-0, coroborat cu victoriile obţinute de Unirea Urziceni, sâmbătă, de Poli Timişoara şi de Dinamo, ieri, “vişiniii” îşi păstrează locul trei, însă doar graţie golaverajului. În ultimul sfert de oră al meciului giuleştenii au evoluat în inferioritate, Costin Lazăr fiind eliminat ca urmare a cumului de cartonaşe. Farul a dominat cu autoritate finalul partidei, însă E. Nanu şi Gerlem au irosit două ocazii uriaşe.
OŢELUL – DINAMO: Încă trei puncte pentru “câini”
Dinamo nu a impresionat la Galaţi, dar, cel mai important, şi-a mai trecut în cont trei puncte, graţie reuşitei lui Dănciulescu (foto), iar prezenţa în ediţia viitoare a Cupei UEFA a devenit un obiectiv ca şi îndeplinit. La meci a asistat şi preşedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica. Acesta a luat loc alături de preşedintele gazdelor, Marius Stan, cu care a lucrat în urmă cu câţiva ani la gruparea de la Dunăre. Între cei doi a avut şi un conflict la scurt timp după ce Meme a plecat de la Galaţi.
CRAIOVA – BISTRIŢA:Mititelu: “Am avut ghinion”
Universitatea nu a reuşit decât o remiză, scor 1-1, pe teren propriu, cu Gloria Bistriţa, şi a ratat prilejul de a scăpa aproape definitiv de grijile retrogradării. “Ghinion imens! Am avut multe ocazii de gol. Am dat de trei ori în bară. Cei de la Bistriţa au avut un noroc imens, nu am mai văzut aşa ceva. De fapt, nici nu ştiu unde a fost Gloria în a doua repriză, că pe teren n-a existat”, a declarat la final patronul oltenilor, Adrian Mititelu.
IAŞI – URZICENI: Victorie pentru Cupa UEFA
După o perioadă de secetă în deplasare, Unirea Urziceni s-a impus la Iaşi, scor 3-2, şi rămâne în cursa pentru Cupa UEFA. “Ar trebui să fiu fericit, dar nu este aşa. Pe final am avut noroc cu Stelea”, a spus la final antrenorul ialomiţenilor, Dan Petrescu. Tehnicianul gazdelor, Ionuţ Popa, a fost protagonistul negativ al partidei, după ce l-a îmbrâncit pe Mara în momentul schimbării acestuia. “Nu eram atent, el s-a lovit de mine”, a comentat Popa.
STRANIERI : Keşeru a marcat pentru Libourne
Împrumutat de Nantes la divizionara secundă Libourne, Claudiu Keşeru a înscris un gol în partida disputată pe teren propriu cu Dijon, scor 2-0, într-un meci disputat în cadrul etapei a 31-a. Internaţionalul român de tineret a fost titular şi a deschis scorul în minutul 31. În acest sezon, Keşeru a marcat şase goluri pentru Libourne, care ocupă în acest moment locul 19, retrogradabil, la trei puncte de ultima poziţie salvatoare.
ANTRENORI: Hagi este dorit la Galatasaray
După ce antrenorul Karl-Heinz Feldkamp şi-a prezentat demisia de la Galatasaray Istanbul, presa turcă susţine că principalul favorit pentru a-l înlocui este Gheorghe Hagi . “Pleacă Feldkamp, vine Hagi”, a titrat cotidianul Tumspor. Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor a mai pregătit pe Galata în sezonul 2004-2005, când a reuşit să cucerească Cupa Turciei. Pe lista başkanilor se mai află Michael Laudrup şi Klaus Toppmoller.
DINAMO: Lobonţ pleacă la Lazio Roma
Surse din cadrul grupării din Ştefan cel Mare susţin că portarul Bogdan Lobonţ a semnat un precontract cu Lazio Roma, echipă ce a barat drumul “câinilor” spre grupele Ligii Campionilor. Transferul ar urma să fie parafat după turneul final al Campionatului European, oficialii dinamovişti încercând să scoată un preţ cât mai bun. Dacă afacerea se va realiza, “Lobby” va redeveni coleg cu Radu Ştefan, care va fi cumpărat definitiv de gruparea romană.