x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info sport 11 aprilie 2008

Info sport 11 aprilie 2008

11 Apr 2008   •   00:00

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a infirmat ieri speculaţiile potrivit cărora echipa sa ar fi cedat deliberat meciul de la Cluj, cu “U”: “Sînt numai răutăţi, aceleaşi care apar la noi de fiecare dată cînd o echipă joacă mai prost după o serie bună. Cum aş putea să le spun băieţilor să se dea la o parte? Toţi cei care iubesc Ştiinţa, să stea liniştiţi. Jur că nu voi face niciodată blaturi!”.

Mititelu: “Nu voi face blaturi”

 

 

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a infirmat ieri speculaţiile potrivit cărora echipa sa ar fi cedat deliberat meciul de la Cluj, cu “U”: “Sînt numai răutăţi, aceleaşi care apar la noi de fiecare dată cînd o echipă joacă mai prost după o serie bună. Cum aş putea să le spun băieţilor să se dea la o parte? Toţi cei care iubesc Ştiinţa, să stea liniştiţi. Jur că nu voi face niciodată blaturi!”.

 

 

 

Dusan Uhrin jr: “Gabriel Torje nu are ce să-mi arate”

 

 

Dusan Uhrin a declarat înaintea partidei de mîine cu Dinamo că nu se teme de mijloca-şul Gabriel Torje. “Îl cunosc şi nu cred că are ce să-mi arate. Este un jucător bun şi poate ajunge unul excelent, dar dacă va alege o cale strîmbă va fi uitat”, a spus antrenorul lui Poli Timişoara.

 

 

 

 

Liga 1, etapa 28

 

 

Marţi

“U” Cluj – “U” Craiova            2-0

Goga (’19), Băd (’66)

FC Vaslui – Ceahlăul    0-1      

Czernoch (’24)

Oţelul – Poli Timişoara  3-1

Viglianti (’8), Deac (’37), D. Stan (’81) / Arm. Karamyan (’90+2)

Dacia Mioveni – Gloria Buzău   0-0

Dinamo – Pandurii        1-2

Miranda (’31)/Al. Piţurcă (’87), Arrieta (’88)

Rapid – Poli Iaşi           3-0

N. Grigore (’30), Pancu (’61), Buga (’82)

 

Ieri

UTA – Farul     0-1

Amoreireinha (’42 – aut.)

Gloria Bistriţa – Steaua 1-3

D. Toma (’44) / N. Dică (’19, ’23),

Hadzibulic (’62 – aut.)

FC Unirea – CFR Cluj 1-1

Dănălache (’11) / Dani (’5)

 

 

Clasament

 

 

  1. Steaua        37-15   62p

  2. CFR Cluj   45-22   60p

  3. Rapid         43-23   52p

  4. FC Unirea  33-20   50p

  5. Dinmo        42-27   49p

  6. Poli Timişoara         48-36   49p

  7. FC Vaslui   38-26   41p

  8. Gloria Bistriţa         29-35   36p

  9. Oţelul         37-45   36p

10. “U” Craiova           30-37   35p

11. Pandurii      31-36   33p

12. Poli Iaşi      29-38   30p

13. Dacia Mioveni        23-34   29p

14. Farul          16-28   28p

15. Gloria Buzău           26-45   28p

16. Ceahlăul     23-37   26p

17. UTA          23-36   23p

18. “U” Cluj     30-43   23p

 


Etapa a 29-a. Sâmbătă (12 aprilie): “U” Craiova – Oţelul (16:30, Kanal D), Ceahlăul – Dacia Mioveni (18:30, Telesport), Poli Timişoara – Dinamo (20:30, Naţional TV); Duminică (13 aprilie): Farul – FC Vaslui (16:45, TVR 1), Poli Iaşi – UTA (17:30, Telesport), Pandurii – FC Unirea (18:30, Naţional TV), CFR Cluj – Rapid (20:30, Kanal D); Luni (14 aprilie): Gloria Buzău – Gloria Bistriţa (16:00, Telesport), Steaua – “U” Cluj (20:30, Antena 1).

 

 


 

 

 

UTA – Farul 0-1 - Pas spre Liga 2

 

Arădenii par condamnaţi la retrogradare după înfrîngerea suferită, pe teren propriu, 0-1 cu Farul, o contracandidată la rămînerea în prima ligă. Singurul gol al meciului a fost marcat de portughezul Amoreirinha, care a trimis în propria poartă în minutul 42, după o neînţelegere cu portarul Tudor. În urma acestui rezultat, UTA se menţine pe ultima poziţie, în timp ce Farul a urcat deocamdată deasupra locurilor retrogradabile.

×
Subiecte în articol: sport cluj poli