Chivu, primul român care câştigă Liga Campionilor pe teren
După 45 de ani, Inter este din nou regina Europei. O "dublă" a lui Milito, în minutele 35 şi 70, i-a adus grupării nerazzurre victoria în finala cu Bayern şi marele trofeu. Totodată, milanezii au reuşit în premieră pentru Italia să realizeze tripla: campionat, Cupă, Liga Campionilor. Pentru Inter este cel de-al treilea titlu european din istorie, după cele cucerite în 1964 şi 1965. Totodată, cu acest din urmă succes, Italia egalează Spania la numărul de trofee câştigate în cea mai importantă competiţie continentală, 12."Prinţul Milito a dus-o pe Inter în istorie", "Marea Inter: trei trofee" sau "Un urlet în noapte la Madrid: Inter e campioana Europei" au fost câteva dintre titlurile presei italiene după finala de pe "Bernabeu". Alături de cei 22.000 de fani milanezi care au însoţit echipa în Spania, peste 50.000 de tifosi au sărbătorit la Milano, în Piaţa Domului şi pe Stadionul Giuseppe Meazza, unde la 5:00 dimineaţa suporterii i-au întâmpinat cu urale pe jucători. De la "festa" a lipsit însă Jose Mourinho. Portughezului i-a plăcut atât de mult la Madrid, încât a decis să rămână acolo. Potrivit presei spaniole, Mou va semna un contract pe patru sezoane cu Real Madrid, cu un salariu fabulos de 10 milioane de euro anual. Dar "The Special One" face toţi banii. După austriacul Happel şi germanul Hitzfeld, lusitanul este al treilea tehnician care cucereşte cel mai important trofeu continental cu două echipe diferite: Porto în 2004 şi Inter în 2010. Pentru el este însă doar începutul: "Vreau să fiu singurul antrenor care câştigă cu trei formaţii diferite".
BUCURIA LUI CHIVU
Chivu a devenit al treilea jucător român al unei echipe străine care îşi adjudecă cel mai important trofeu continental, după Miodrag Belodedici, în sezonul 1990-1991, şi Florin Răducioiu, în ediţia 1993-1994. Căpitanul naţionalei este însă primul român care cucereşte pe teren Liga Campionilor, în formatul actual intrat în vigoare în sezonul 1992-1993. Chivu a fost titular în finală şi a jucat până în minutul 68. Fundaşul lui Inter a avut dificila misiune de a-l marca pe cel mai periculos om al bavarezilor, Arjen Robben. La finalul meciului, românul şi-a aruncat casca de protecţie în cupă, dar şi-a manifestat bucuria destul de reţinut. "Nu e totul aşa uşor cum pare, e rodul unei munci de un an. Când m-am operat la cap nu ştiam nici măcar dacă voi mai juca fotbal, de aceea este o bucurie fantastică", a declarat Chivu, care a bifat însă şi un record negativ: cu cinci avertismente, este jucătorul cu cele mai multe cartonaşe galbene din Ligă.
Citește pe Antena3.ro