x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Irina Begu eliminată în turul 2 la Melbourne de numărul 158 mondial, Laura Siegemund

Irina Begu eliminată în turul 2 la Melbourne de numărul 158 mondial, Laura Siegemund

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2023   •   11:30
Irina Begu eliminată în turul 2 la Melbourne de numărul 158 mondial, Laura Siegemund
Sursa foto: Hepta

România a rămas fără reprezentante la Australian Open, în competiția de simplu, feminin, după ce și Irina Begu (30 WTA), singura care a acces în turul secund, a fost eliminată de germana Laura Siegemund, numărul 158 mondial, în 3 seturi, cu scorul de 5-7, 7-5, 6-3.

Irina Begu a îneput bine partida, reușind un break pentru 2-0. A urmat o sucesiune de alte 3 break-uri și rebreak-uri, care au menținut echilibrul meciului până la 4-4, când Siegemund a reușit un nou break.

Germana a servit pentru câștigarea setului, însă Begu a replicat cu 3 game-uri câștigătoare și a închis jocul la a doua minge de break și set, cu 7-5, după un set intens de o oră și 7 minute.

Actul secund a fost total diferit, niciuna din combatante nereușind vreun break, până la 5-5, cu toate că Begu a avut 3 șanse în gameul 4, la 2-1, când a condus cu 0-40, dar Siegemund a câștigat 5 puncte consecutive și a salvat.

Begu irosit alte 2 mingi de break în gameul 5, la scorul de 3-2. La jumătatea setului, românca a cerut un time-ut medical, pentru un pansament la degetul mare al piciorului drept, timp în care Siegemund a avut parte și de o repriză de consultare cu antrenorul ei.

La 5-5, germana a izbutit primul break al setului și a fost din nou în situația de a servi pentru set, pe care l-a câștigat ducând meciul în decisiv.

Decisiv pe care l-a început fulminant, conducând cu 4-0 și 5-1. Begu a dat senzația că poate să revină, aducând scorul la 5-3 și având serviciul pentru un posibil 5-4. A cedat însă un nou break, fiind asftel eliminată, după un meci maraton de 3 ore și 12 minute.

109.607 dolari a câștigat Irina Begu pentru prezența în turul secund la Australian Open, împrună cu 70 de puncte WTA. Ea se mai află în concurs și în proba de dublu, alături de americana Shelby Rogers.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: irina begu Australian Open