x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Jose Peseiro s-a hotărît

Jose Peseiro s-a hotărît

de Marius Mihalcea    |    17 Iul 2008   •   00:00
Jose Peseiro s-a hotărît

RAPID  ●  Doar patru români titulari
Tehnicianul portughez va aborda noul sezon cu modulul 4-2-3-1, pe care l-a utilizat în trei dintre cele patru partide de verificare disputate de giuleşteni în Elveţia.



RAPID  ●  Doar patru români titulari
Tehnicianul portughez va aborda noul sezon cu modulul 4-2-3-1, pe care l-a utilizat în trei dintre cele patru partide de verificare disputate de giuleşteni în Elveţia.

Totodată, în urma meciurilor amicale cu FC Sion (1-1), Neauchatel Xamax (2-0), Partizan Belgrad (1-1) şi cu Beitar Ierusalim (1-0), Jose Peseiro s-a decis în mare parte şi asupra felului în care va arăta primul unsprezece.

PORTARI. Deşi Marinescu şi Elinton Andrade au apărat în majoritatea timpului în disputele de verificare de la Anzere, mai mult ca sigur Peseiro va merge în meciurile oficiale ori pe mîna lui Urko Pardo, ori pe cea a lui Coman, dacă Dani îşi va rezolva situaţia contractuală.
FUNDAŞI. Venirea stoperilor Joao Paulo Andrade, Ricardo Fernandes şi Ştefan Mardare i-a permis lui Peseiro să-l mute pe Maftei din centrul apărării pe flancul drept, pentru a acoperi golul lăsat liber de Săpunaru. Marius Constantin pare însă bătut în cuie pe postul pe care  s-a consacrat, la fel şi sîrbul Bozovic, pe partea stîngă.

MIJLOCAŞI. În pole-position să figureze în echipa de start par a fi închizătorii Costin Lazăr şi Nicolae Grigore şi tripleta ofensivă formată din brazilienii Julio Cesar, Spadacio şi Cesinha, supremaţia lor fiind ameninţată doar de stoperul Joao Paulo Andrade, care poate evolua la fel de bine şi în faţa apărării, de Herea şi de Dobroiu.  

ATACANŢI. Punctul nevralgic al Rapidului, care nu are în lot decît trei jucători de acest profil: Pierre Boya, care este favorit la titularizare, Joao Paulo şi Răduţă. Un al patrulea vîrf ar putea fi slovacul Juraj Hanelar, de la Artmedia Bratislava, însă transferul acestuia trenează.

Clarificare

Patronul feroviarilor, Fathi Taher, a spus ieri că Săpunaru a fost transferat la FC Porto pentru 6 milioane de euro, nu doar pe 2,5 milioane, cum a apărut în presa portugheză: "E vorba de şase milioane plătibili în trei rate: 2,5 milioane, 1,5 milioane şi 2 milioane de euro. Cei de la Porto au spus de 2,5 milioane, fiindcă atît au plătit acum. Noi putem să renunţăm însă la ultimele două rate şi să optăm pentru 50% dintr-un eventual transfer al lui Săpunaru de la Porto".

Ultimatum

Fathi Taher nu şi-a schimbat poziţia faţă de portarul Dani Coman. "El are contract cu Rapid. Abia s-a întors din cantonament, o să discutăm zilele astea cu el să vedem ce facem. Dacă vrea să semneze, bine, dacă nu, e liber să plece. Nu noi alegem, el alege", a declarat omul de afaceri iordanian. Dani Coman a refuzat pînă acum toate ofertele de prelungire a contractului, el fiind nemulţumit de salariul ce i-a fost propus de conducerea Rapidului.

×
Subiecte în articol: sport milioane