x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Legea privind intonarea imnului naţional pe stadioane doar la finala competiţiilor sportive naţionale, promulgată

Legea privind intonarea imnului naţional pe stadioane doar la finala competiţiilor sportive naţionale, promulgată

28 Apr 2017   •   16:13
Legea privind intonarea imnului naţional pe stadioane doar la finala competiţiilor sportive naţionale, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede că imnul naţional al României se intonează pe stadioane şi în baze sportive la competiţiile oficiale la nivel naţional doar la finala acestora sau la turneul final. 
Legea completează art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. 
"Imnul naţional al României se intonează şi pe stadioane şi la alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă", prevede legea. 
Legea a fost iniţiată în legislatura trecută de parlamentari PSD, printre care Liviu Dragnea, Florin Iordache, Marian Neacşu, Florin Pâslaru, Mihai Fifor, Gabriela Firea, Valeriu Zgonea. 

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: lege imn competitii