x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Liga 1 - Primele derby-uri

Liga 1 - Primele derby-uri

de Vicentiu Neagoe    |    Daniel Stan    |    29 Iul 2006   •   00:00
Liga 1 - Primele derby-uri

Exceptand meciul de la Timisoara, prima etapa a Ligi 1, care a debutat ieri, mai cuprinde alte cateva partide echilibrate, cum ar fi FC National - Dinamo, Ceahlaul - Gloria, U Craiova - FC Vaslui sau Otelul - CFR Cluj.

Editia cu numarul 89 se anunta una dintre cele mai echilibrate din istorie, potul cel mare fiind Europa. Astfel, campioana va intra direct in grupele Ligii, vicecampioana va fi inscrisa in turul trei preliminar, in timp ce in Cupa UEFA vor merge doua echipe.

DERBY.La Timisoara, de la ora 21:00, in direct la Antena 1, va avea loc primul derby al rundei inaugurale: Poli - Steaua. Campioana en-titre a jucat deja doua meciuri oficiale, Supercupa cu Rapid si prima mansa cu ND Gorica, din turul II preliminar al Ligii Campionilor. Timisorenii se lauda, la randul lor, cu un amical tare, cu AS Roma, si sunt optimisti in perspectiva duelului de diseara. "Echipa este in parametri cat de cat buni pentru a sustine o partida oficiala. Spun asta deoarece, pentru mine, a fost o perioada scurta de pregatire. Dar noi jucam acasa si avem suportul publicului", a spus antrenorul lui Poli, Sorin Cartu. Un atu in plus pentru banateni ar putea fi lipsa capitanului stelist, Mirel Radoi, accidentat, si a fostului timisorean Gigel Coman.

ECHILIBRU. Dupa antrenamentele cu public din Cupa UEFA, Dinamo si Rapid trec la meciurile cu un grad de incarcatura mai ridicat. "Cainii" se deplaseaza in Cotroceni, unde vor intalni pe FC National, o echipa mereu imprevizibila si greu de batut pe propriul teren. Giulestenii au practic o misiune mai usoara, dupa ce echipa pe care trebuia sa o intalneasca in runda inaugurala, Sportul Studentesc, a fost retrogradata in Liga 2, locul acesteia fiind luat de Pandurii Targu Jiu. Noul tehnician al gorjenilor, Eugen Neagoe, crede ca echipa sa va face o figura frumoasa in meciul cu Rapid. "Pandurii trebuie sa aiba o hotarare si o determinare mult mai mare decat o are Rapidul, trebuie sa ne batem pentru fiecare minge. Daca vom fi seriosi si vom respecta ce discutam si vom dovedi ca suntem o echipa unita, cred ca vom avea o evolutie buna", a declarat Neagoe.

RADOI - 2 LUNI
Capitanul Stelei, Mirel Radoi (foto), a suferit o interventie chirurgicala la nivelul meniscului extern al genunchiului drept. Operatia a avut loc in Italia si il va tine departe de gazon doua luni. Presedintele CA al FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ca e greu fara Radoi, dar ca nu face o drama din asta. "Mirel va reveni in doua luni. Lipsa lui conteaza, dar nu inseamna ca daca nu e el ne speriem. Va sta o luna la Bologna sa faca programul de recuperare", a spus Becali. Patronul Stelei a mai declarat ca este interesat de atacantul Sportului Ionut Mazilu, dar numai la un pret pe care il vrea el. Becali a mai zis ca se dezice de comportamentul lui Mihai Stoica, dar ca acesta va fi manager pe viata la Steaua.

LIGA 1 - ETAPA 1
IERI
  • UTA - Farul 1-1 V. Simion (’81) / I. Apostol (’49 - pen.)
  • Ceahlaul - Gloria 1-0
    Doicaru (’55)

    AZI
  • 17:00 (TVR 2) "U" Craiova - FC Vaslui
    Arbitri: Al. Tudor - O. Sovre, D. Mudura
  • 17:00 (Telesport) Unirea Urziceni - Poli Iasi
    Arbitri: M. Martis - A. Onita, Ed. Dumitrescu
  • 21:00 (Antena 1) Poli Timisoara - Steaua
    Arbitri: S. Corpodean - Cr. Nica, I. Popa

    MAINE
  • 17:00 (Antena 1) Otelul - CFR Cluj
    Arbitri: T. Lajos - S. Caia, Fl. Damaschin
  • 18:00 (National TV) Pandurii - Rapid
    Arbitri: S. Coltescu - Dr. Iliescu, Fl. Buzarnescu
  • 18:00 (Telesport) Jiul - FC Arges
    Arbitri: A. Constantin - M. Savaniu, Ad. Vidan
  • 20:30 (TVR 1) FC National - Dinamo
    Arbitri: Cr. Balaj - Z. Szekely, S. Stoianov

    Partida Ceahlaul - Gloria s-au disputat aseara, dupa inchiderea editiei.

    ETAPA A 2-A. Vineri, 4 august: Gloria - FC National (18:00, Telesport), Farul - Otelul (20:00, National TV) Sambata, 5 august: FC Arges - Poli Timisoara (17:00, TVR 2), FC Vaslui - UTA (18:00, Telesport), Rapid - Jiul (18:00, National TV), Steaua - "U" Craiova (21:00, Antena 1) Duminica, 6 august: Poli Iasi - Ceahlaul (17:00, Antena 1), CFR Cluj - Unirea Urziceni (18:00, Telesport), Dinamo - Pandurii (20:30, TVR 1)
  • ×
    Subiecte în articol: sport national arbitri